„Contează extraordinar de mult. Tot ce faci în viaţă trebuie să se bazeze pe familie. Dacă nu te simţi bine şi nu simţi nevoia să vii acasă, trăieşti degeaba”, a declarat cântăreaţa pentru emisiunea Happy Hour. Dragomiroiu a spus că Bebe Mihu, soţul ei de 25 de ani, este şi sufletul ei pereche.
Cât despre copii, solista are un băiat de 33 de ani şi o fată de 34 de ani, de care este la fel, foarte apropiată şi a fost mereu lângă ei, chiar şi atunci când se afla în concerte, şi când era ocupată iar ei erau mici, petrecea tot timpul cu ei.
Ca o rudă i-a fost şi Mădălina Manole, a cărui tragic sfârşit îl regretă şi o întristează. Dragomiroiu crede că presa are de câştigat din urma morţii solistei şi că nu este bine ce se întâmplă. Mai mult, cântăreaţa de muzică populară a încercat să stea de vorbă şi cu Mircea Petru, dar acesta o evită şi refuză să vorbească cu ea. „Lumea trebuie să afle adevărul, indiferent care e el. Să-şi facă datoria oamenii ăştia care încearcă să afle ce s-a întâmplat ca să terminăm odată cu tot”, a conchis vedeta.