Criticile vin după ce Jean Claude Juncker a afirmat că autorităţile de la Bucureşti, deşi sunt pregătite tehnic pentru preluarea şefiei Consiliului UE, nu au înţeles pe deplin rolul ce le revine.

„Înseamnă că dl Juncker este duplicitar, pentru că toată lumea a văzut când a fost guvernul României la Bruxelles şi când a fost întâlnire bilarală cu primul-ministru am văzut declaraţia dlui Jucker, care a spus foarte clar că România nu are nicioproblemă, România îşi poate duce preşedinţia. Înseamnă că, din nou, foloseşte dubla măsură despre care eu vorbesc – nu poţi să spui azi că-i negru şi mâine că-i alb”, a declarateuroparlamentarul Maria Grapini, pentru Mediafax.

Grapini ceartă Austria

Europarlamentarul român şi-a mai ales o ţintă: Austria, ţara care deţine în acest moment preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, până la 1 ianuarie. În timpul mandatului Austriei au avut loc cele mai dificile negocieri privind un acord asupra Brexit-ului.

Ce a făcut Austria, cu ce s-a remarcat Austria pe preşedinţie sau alt stat care a fost de acum doi ani şi jumătate, de când este cu Brexitul? Nu au fost în stare să termine Brexitul, nu au fost în stare să încheie niciun dosar foarte important. Cu ce s-au remarcat? Preşedinţia rotativă nu dă foarte multe pârghii statului care conduce”, a mai spus Grapini.

Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai
Recomandări
Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai

Acuzaţiile europarlamentarului vin cu doar câteva zile înainte ca România să preia, oficial, şefia Consiliului Uniunii Europene. În timpul mandatului ţării noastre este aşteptată decizia finală privind ieşirea Marii Britanii din UE, în luna martie 2019. Mandatul României intră în vigoare pe 1 ianuarie.

FOTO: HEPTA / MEDIAFAX FOTO

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Adevarul.ro
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Planul lui George Simion pentru Călin Georgescu, dacă ajunge preşedintele României: "Vom începe reconstrucţia ţării. Doar cu Dumnezeu înainte"
Observatornews.ro
Planul lui George Simion pentru Călin Georgescu, dacă ajunge preşedintele României: "Vom începe reconstrucţia ţării. Doar cu Dumnezeu înainte"
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI