La ședința din plenul Parlamentului UE, organizată în a doua jumătate a lunii aprilie, europarlamentarul român Maria Grapini (care și-a explicat greșelilea gramaticale) avut o atitudine critică față de ildeile exprimate în public de Macron cu privire la modul în care ar trebui să arate Europa în viitor.

Președintele de la Paris a spus în repretate rânduri că țara sa și Germania ar trebui ”să fie o putere peste celelalte state”.

”Domnule preşedinte Macron sunteţi proeropean sunt şi eu proeropeană şi vă felicit pentru ceea ce aţi spus aici. Însă aş vrea să-mi răspundeţi într-un lucru, poate clarificaţi. Sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie să nu avem o democraţie autoritară, ci să avem autoritatea democraţiei. E foarte important acest lucru. Însă nu credeţi că declaraţiile dumneavoastră legate de faptul că Franţa şi Germania trebuie să fie nucleul dur şi să conducă şi aceasta are o aroganţă de a fi o putere peste celelalte state, nu duce la euro-scepticism? Cum să convingem noi cetăţenii din ţara mea, din România, că sunt egali la masa negocierilor dacă dumneavoastră aţi declarat că vreţi o Europă cu 2 viteze, că vreţi să fie două state mai state decât celelalte? Cum să facem să reformăm Europa, despre care dumeavoastră aţi vorbit, dacă vreţi această discrepanţă între statele membre? Vă mulţumesc!”, i-a spus Maria Grapini lui Macron, potrivit Mediafax.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

Macron i-a răspuns lui Grapini fără a-i contrazice ideile pe care le-a exprimat.

”Există deja o Europă cu mai multe viteze. Există Europa euro-ului , Europa Schengen-ului, există deja o Europă cu mai multe viteze, dar dar sarcina pe care o avem noi este ca să nu declarăm aceste cluburi ca fiind închise şi să nu decidem că noi suntem arbitrari cu privire la modul în care noi dorim să-i primim pe unii în aceste cercuri sau nu. Pentru ca să avansăm în Europa trebuie ca cei mai puternici, cei mai ambiţioşi să poată să avanseze, aşa a avansat Europa întotdeauna. Dacă Europa ar fi aşteptat întotdeauna după tot clubul, îmi cer iertare să vă spun, nu aţi fi aici. Europa s-a născut din ambiţia unora care au luat câteodată riscuri nebune şi care au urmărit aceste riscuri”, a spus președintele Franței.


CITEȘTE ȘI: Șapte țări în 6 ani, de dragul cercetării. Românul care face propulsoarele spațiale în Singapore: „Nu am fost un copil excepțional, dar am muncit mult”


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI