Maria Meșter are 47 de ani și e judecată în Anglia pentru trei jafuri în locuințele a trei bogați celebri. A fost surprinsă purtând cercei cu diamante de 3.250 de lire furați din locuința Tamarei Ecclestone, dar susține că i-a primit cadou, fără să știe de unde sunt. Ea a declarat luni, în fața juraților, că este „doar o găină proastă” și că nu are cunoștință despre jaful efectuat de o bandă de spărgători „profesioniști”.

Românca a susținut că era la Londra angajată ca escortă, dar a negat orice implicare în conspirația prin care ea și cei trei complici au furat bijuterii scumpe, bunuri și numerar din trei case de vedete din vestul Londrei, în decursul unei perioade de două săptămâni, în decembrie anul trecut.

Meșter a spus că se afla la Londra doar pentru că a fost plătită cu 5.000 de lire sterline pentru a lucra ca escortă pentru unul dintre presupușii spărgători, fiind cazată într-un apartament din Orpington, Bromley, unde procurorii susțin că era, de fapt, cartierul general al spărgătorilor.

Patru români arestați după jaful secolului

Românca, fiul ei, barmanul Emil Bogdan Savastru, în vârstă de 30 de ani, împreună cu bodyguardul Sorin Marcovici, în vârstă de 53 de ani, și hotelierul Alexandru Stan, în vârstă de 49 de ani, susțin că nu ei sunt spărgătorii.

Maria Meșter și fiul ei. Foto: Facebook

Jurații au auzit luni că Meșter a fost arestată pe aeroportul din Stansted purtând perechea de cercei furată din casa fiicei lui Bernie Eclestone, pe 31 ianuarie în acest an, când se pregătea să zboare spre Milano. La 1 ianuarie, ea postase pe Facebook o fotografie în care avea la gât un colier dispărut din aceeași casă.

Întrebată de ce ar fi invitat-o cei doi români să petreacă o săptămână în apartamentul în care a fost pus la cale jaful, românca le-a spus juraților: „Acești bărbați nu m-au invitat, doar unul dintre ei m-a plătit pentru a fi escorta lui, există o diferență între a fi invitată de amândoi și a fi rugată de unul și plătită de el pentru a oferi servicii sexuale”.

Am venit aici ca escortă. Nu am venit aici să-i privesc, nu am venit aici să-i îngrijesc. Nu știu nimic despre jafuri. Un bărbat care dorește să se distreze nu încredințează unei escorte viața lui, detaliile sale personale, informațiile sale.

Maria Meșter

Românca susține că ea și fiul ei sunt două victime, nu jefuitorii care au dat lovituri de 30 de milioane de euro. Femeia spune că a mințit în prima declarație despre cercei, în care afirma că sunt cadou de la un client din Dubai, de frică: „Nu știam în cine să am încredere. Am fost ținut în închisoare o lună și zece zile fără îmbrăcăminte, poliția nu mi le-a dat. Copilul meu fusese bătut, opărit cu apă și zahăr în închisoarea unde era ținut. Nu știam ce să fac, am fost acuzată că am furat 50 de milioane de lire sterline”.

Trei case de bogați celebri sparte de români

Cu trei zile înainte de spargerea din casa fiicei lui Bernie Ecclestone, hoții fugiseră cu bijuterii în valoare de 600.000 de euro și 400.000 de euro în numerar din casa Knightsbridge a regretatului președinte al clubului Leicester City, Vichai Srivaddhanaprabha, pe 10 decembrie.

Maria Meșter susține că a fost doar escortă la Londra. Foto: Facebook

Spărgătorii dăduseră prima lovitură pe 1 decembrie, când plecaseră cu ceasuri și bijuterii în valoare de 60.000 de lire sterline din casa managerului lui Chelsea, Frank Lampard.

Vorbim aici despre profesioniști, eu sunt doar o găină proastă.

Maria Meșter

Meșter e acuzată că l-a chemat special la Londra pe fiul ei, ca să ia parte la jaf. Emil Bogdan Savastru a fost arestat pe aeroport, când se pregătea să plece în Japonia, având la mână un ceas Tag Heuer și o geantă Louis Vuitton, la fel cu cele dispărute în urma jafurilor.

Maria Meșter neagă cele trei capete de acuzare de conspirație pentru a comite spargere și a ascunde bunurile furate, fiul ei – cele două acuzații de conspirație și ascundere de bunuri jefuite, în vreme ce Marcovici și Stan neagă acuzațiile de jaf și conspirație.

Procesul celor patru români continuă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News