Bihoreanca Maria Morar a reprezentat România, împreună cu patru cosași la inedita competiție care a avut loc weekendul trecut în localitatea Selo din Slovenia, notează ebihoreanul.ro. Sătenii din Roșia au vrut să demonstreze că știu cel mai bine să cosească iarba.
“Am mers cu o delegaţie de cinci cosaşi, o femeie şi patru bărbaţi. Doamna Maria Morar, la individual, a obţinut locul I”, a declarat, pentru sursa citată, Daniel Sorin Dume, consilier al primarului din Roşia şi, totodată, şeful delegaţiei care a mers la Selo.
Ca să câștige campionatul, femeile au trebuit să cosească o parcelă de 35 de metri pătrați, în vreme ce bărbații, una de 49 de metri pătrați.
“Criteriile au fost viteza şi calitatea. A contat şi cât de repede au cosit, dar şi cât de bine”, a precizat Dume.
Maria Morar e dublă campioană europeană la cosit iarba
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Și pentru că a cosit și repede și bine, Maria Morar a devenit campioană europeană la cosit iarba. La bărbaţi, cel mai bine clasat cosaş din Roşia a ocupat locul șase.
Femeia din localitatea Roșia a mai câștigat competiția și în 2013.
Potrivit sursei citate, numărul concurenţilor la această ediţie a fost însă mai mic. Dacă în urmă cu patru ani s-au întrecut cosaşi din 11 ţări, acum au participat la concurs doar reprezentanţi din Slovenia, România, Serbia şi Bosnia-Herţegovina.
sursă foto: ebihoreanul.ro
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro