Maria Pătru, în vârstă de 32 de ani, și mamă a doi copii, a fost plecată în Italia mai mulți ani. De prin 2013, tânăra, care locuia în Mantova, a intrat într-o rețea de proxeneți internațională.
Românca închiria apartamente prostituatelor
Românca făcea rost de apartamente, în care tinere, inclusiv din România, făceau sex pe bani. Unele surse din rândul anchetatorilor vorbesc despre faptul că Maria trecea deseori la amenințări atunci când fetele pe care le avea în grijă nu o ascultau orbește.
Le amenința dacă nu o ascultau
”Le spunea că nu vor scăpa cu viață dacă mai comentează. Era un fel de lider, o persoană importantă în rețeaua internațională de trafic de persoane”, au declarat pentru Libertatea polițiștii români. În urmă cu câteva zile, judiciariștii din Olt au descins la casa ei și au ridicat-o în baza mandatului de urmărire generală emis de italieni. ”Autoritățile judiciare italiene au dat persoane în cauză în urmărire internațională pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, fapte care ar fi fost săvârșite în orașul Mantova”, ne-au transmis reprezentanții Poliției Olt.
Tânăra făcea parte dintr-o grupare internațională
Ancheta s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, având în vedere faptul că din gruparea infracțională făceau parte persoane din mai multe țări. Polițiștii italieni au strâns probe pentru a-i prinde pe toți proxeneții care, ani la rând, și-au umplut buzunarele de pe urma amărâtelor plecate în ”Cizmă” să-și facă un rost în viață.
Suspecta va fi extrădată în Italia
Acum după ce Maria Pătru a fost reținută, ea așteaptă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt ziua în care va fi extradată în italia pentru a fi cercetată.