ComenteazăMaria Rădulescu abia a terminat de turnat un mulaj cu chipul lui David, în atelierul său. Acum se odihnește puțin pe scaunul plin de ipsos căruia abia i se distinge culoarea inițială – verde.
Are 84 de ani și părul alb asortat cu urmele de var de pe haine, pantofi și căciulă.
E greu de oprit din muncă. Asta face de 60 de ani, zi de zi: statuete cu David, Hermes, Diana, Maica Domnului cu pruncul. Ori părți anatomice pentru studenții la Medicină sau Arte plastice.
Nu s-a oprit nici în timpul pandemiei de COVID-19. Stă la doi pași de atelier și a venit în fiecare zi să lucreze.
Vârsta n-o poate ține departe de pasiunea ei de-o viață, însă vine cu hachițe și limitări. Bunăoară, nu mai poate să facă piese mari, fiindcă nu mai poate să ridice mulajele voluminoase. Apoi, deși și-ar dori să aibă ucenici, recunoaște că nu mai are răbdare să învețe pe nimeni.
Au mai venit la mine să stea să învețe, dar eu în loc să lucrez, să stau cu ochii pe ei să-i învăț? Nu mai am nici eu răbdare. La 84 de ani ai mei, mi s-a cam dus vremea. Sunt studenți care trec acum pe stradă, au copii deja, și zic: “Uite, doamna Rădulescu m-a învățat meserie”. Eu mă bucur când aud așa.
Maria Rădulescu:
Pasiune moștenită
Maria Rădulescu e la a treia generație de iposari. Pasiunea asta s-a transmis în familie prin gene, cumva, odată cu forma nasului și culoarea ochilor.
Eu am venit în 50 în București, am stat la unchiul meu, el era tot ipsosar. Lucra la palat, turna niște coloane, capitelii mari și m-am dus cu mătușa mea cu mâncare la el. L-am văzut cum scotea din formă. Erau așa frumoase și m-a prins așa un drag de ele, că am zis: “unchiule, vreau să învăț și eu meseria asta!”.
Maria Rădulescu:
Și-a-nvățat. Apoi, soarta i-a scos în cale, sub forma jumătății sale pe lumea aceasta, tot un sculptor, cu care să împartă și viața, și pasiunea pentru artă.
“M-am căsătorit în 54 cu soțul și am lucrat împreună la maestrul Ion Jalea, la Han, la maestrul Baraschi. Mai erau sculptori, nu le mai țin minte numele la toți. Am lucrat 25 de ani cu soțul meu. Dup-aia, el a murit și pe urmă am luat atelierul ăsta aici”, își continuă femeia istorisirea.
Pe soțul ei, sculptorul Gheorghe Rădulescu, l-a cunoscut când el a angajat-o pentru o lucrare de amploare la Craiova.
Au lucrat în tandem la multe statui pe care le admirăm astăzi în toată țara, inclusiv la cea a lui George Enescu aflată în fața Operei Române din București, semnată de Ion Jalea. Toate îi servesc azi ca pagini dintr-un jurnal al vieții. Trecând ori adăstând pe lângă ele, retrăiește perioade fericite din trecut.
Îmi place să le privesc. Am stat lângă George Enescu, pe o băncuță de lângă el, și m-am uitat la el și mă gândeam la soțul meu…
Maria Rădulescu:
Mândria soțului: o medalie cu chipul lui Neil Armstrong, expusă într-un muzeu din SUA
Soțul Mariei a mai lucrat la statuia lui Mihai Viteazul din Cluj și la ansamblul de la Academia Militară din București. Ba a făcut chiar și un medalion cu chipul lui Neil Armstrong – primul om care a pășit pe lună -, care astăzi este expus la Muzeul Armstrong din Ohio, SUA. O copie se află în atelierul Mariei Rădulescu, alături de scrisoarea de mulțumire primită din America.
La soțul meu a venit cineva, securist sau ce-o fi fost. I-a adus un plic, i-a adus fotografiile și a zis dacă poate să facă o medalie. Soțul a făcut-o, așa cum se vede. Am pus-o la poștă, că am avut adresa de la NASA, și apoi am primit scrisoarea.
Maria Rădulescu:
Banii vorbesc și-n artă
După ce a murit soțul ei, femeia a lucrat o perioadă în locul lui, la Universitatea de Arte Plastice – “îi învățam pe studenți să toarne în ghips” -, apoi la Casa Poporului – azi, Palatul Parlamentului. “Am văzut că nu-mi mărea salariul și am plecat la Casa Poporului. Acolo am avut 6.000 de lei pe lună, aici aveam 1.400. Era diferență de bani”, explică femeia.
Ce-a făcut la Casa Poporului?
Am făcut ornamente, n-ați văzut ce plină e de ornamente? Am mai luat și eu câte o bucățică și am pus aici. Am lucrat și la Ministerul Apărării Naționale – de fapt, acolo ni se aducea de lucru pentru Casa Poporului. Mi-au degerat picioarele, fiindcă pe jos era rece.
Maria Rădulescu:
“Câte o bucățică” de ornament luată de la – pe atunci – Casa Poporului e acum expusă în atelierul octogenarei căreia parcă-i curge prin vene și ipsos, nu doar sânge. Modelele care i-au plăcut au fost reproduse pentru cei care i-au devenit clienți de-a lungul timpului, așa că azi, ornamentele din Casa Poporului au decorațiuni gemene în locuințele unora dintre bucureșteni.
Statuete pentru toată lumea
În atelierul Mariei sunt însă majoritare statuetele. Iar cine-și dorește una nu trebuie să strângă bani câteva luni, nici să vândă de prin casă ori să ia credit. Arta ei e accesibilă: 50 – 100 de lei una.
Cumpărători îi sunt adesea trecătorii atrași de vitrină, iar dacă are suficientă răbdare, crede ea – orice statuetă se vinde.
Iar după ce se vinde, se reface. Căci Maria e îndrăgostită de operele ei de artă și le vrea mereu readuse la viață.
După mine, toate sunt frumoase. Și de David îmi place, că e băiețel frumos, și de Hermes. Am tiparul cu Suzana la baie, acolo – Diana, zeița vânătorilor…
Maria Rădulescu:
Cu inventarul făcut, femeia se întoarce cu religiozitate la muncă. La 84 de ani, cu părul asortat cu urmele de var de pe haine, pantofi și căciulă, Maria Rădulescu încă-și urmează pasiunea descoperită la 20 de ani. Atât a păstrat de atunci. Și zâmbetul…