Omar Edgar Nedelkov este în arest pentru uciderea celor două compatrioate în noaptea de joi spre vineri. Ordinul de arestare a fost emis de parchetul Agrigento. Tânărul de 24 de ani este acuzat și că a batjocorit cadavrul uneia dintre victimele sale.

„Nu știu nimic, nu am ucis pe nimeni și din acest moment mă folosesc de dreptul de a nu răspunde”. Tânărul a făcut uz de dreptul de a nu răspunde în fața procurorului din Agrigento, Elettra Consoli, și a adjunctului Salvatore Vella. La sfârșitul interogatoriului, el a fost arestat și dus la închisoarea Pasquale Di Lorenzo, din Agrigento.

Din datele obținute de anchetatori, după uciderea Deliei Zărniscu, 58 de ani, în via Leonardo da Vinci, apelul la 118 a fost făcut chiar de tânărul român, de pe telefonul victimei. Cealaltă victimă este Maria Rus, 54 de ani.

Trupul primei victime a fost găsit aproape complet carbonizat în sufrageria locuinței ei din Vicolo Avenia. Cea de-a doua victimă, însă, a fost găsită într-o baltă de sânge, în apartamentul ei din via Vinci. Semnele unei lupte sunt evidente la fel ca și rănile înjunghiate. Cele două case în care au fost descoperite româncele sunt situate la 150 de metri una de cealaltă.

Delia Zarniscu locuia de peste douăzeci de ani în Naro, în via Da Vinci. După moartea soțului ei, contabil originar din oraș, văduva ar fi avut diverse probleme economice. Despre Maria Russ se știe că trăia singură și era divorțată, fiica ei fiind căsătorită în oraș.

În Naro, comunitatea românească este cea mai mare dintre străinii care locuiesc în acest oraș și numără în jur de 300 de persoane, din cei 6.500 de locuitori ai orașului. Procurorii italieni au remarcat în fața presei colaborarea în anchetă cu comunitatea de români din oraș.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News