Elena Bunescu, astrologul Libertăţii, a explicat că între “Scorpionul” Traian Băsescu şi “Fecioarele” Maria Băsescu şi Emil Boc astrele sunt foarte prielnice.
“Şeful statului este Scorpion cu ascendentul în Fecioară, o combinaţie astrologică excelentă pentru un lider; curajul Scorpionului este susţinut de prudenţa şi simţul practic ce vin de la Fecioară. Despre cei care au ascendentul în Fecioară se spune că sunt meniţi să le ofere ajutor celor din jur şi o fac cu toată sinceritatea, fără interese ascunse. Prezenţa celor două persoane, ambele născute în Fecioară, în imediata apropiere a preşedintelui este foarte importantă, pentru că temperează impulsurile distructive ale Scorpionului, care vrea să schimbe lumea peste noapte. Fecioara este numită în astrologie «sfetnicul regilor». Scorpionul are tendinţa de a nu acorda încredere nimănui, dar Fecioara este una dintre zodiile care au un comportament previzibil şi acest lucru îi poate diminua această pornire”, a precizat Bunescu.
Un cuplul prezidenţial solid
Ea spune că perechea prezidenţială are numeroase elemente astrologice în comun, care asigură o bază solidă relaţiei, în ciuda furtunilor periodice; ambii cunosc sensul cuvântului sacrificiu şi pot fi îndeajuns de lucizi încât să nu renunţe la un partener împreună cu care au trecut prin bune şi prin rele. În ceea ce-l priveşte pe premier, acesta este un tovarăş de încredere pentru preşedinte, relaţia lor se bazează pe intuiţia Scorpionului, care nu poate fi înşelat de aparenţe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro