„Masha, loviturile cu rachete balistice, despre care era interzis să vorbim, sunt încă valabile”, a spus persoana de la celălalt capăt al firului. Răspunsul purtătoarei de cuvânt a fost: „Da, bine. Mulțumesc”.

Republica Moldova va fi transformată într-o „bază logistică pentru aprovizionarea” soldaților ucraineni

După scurta discuție, Maria Zaharova și-a continuat conferința de presă în care vorbea despre Republica Moldova și Ucraina. Aceasta a susținut că prin „apropierea” țării de NATO, liderii din Republica Moldova fac, de fapt, din aceasta o bază logistică pentru aprovizionarea forțelor ucrainene, potrivit agenției de presă TASS.

„În pofida faptului că majoritatea moldovenilor se opun apropierii de NATO, conducerea continuă să apropie țara de alianță. Păstrarea statutului de partener de încredere al alianței este numită drept o prioritate”, a declarat Zaharova. De asemenea, aceasta a mai precizat că, în fapt, „după cum subliniază analiștii politici, aceasta înseamnă transformarea forțată a țării într-o bază logistică pentru aprovizionarea AFU (n.red. – Forțele Armate ale Ucrainei)”.

Mai precis, purtătoarea de cuvânt a MAE rus a adus în atenție informația privind intențiile Uniunii Europene de a oferi Republicii Moldova peste 30 de milioane de euro pentru modernizarea unei părți din rețeaua feroviară a țării, în vederea descongestionării rutelor de transport existente cu Ucraina. Acest lucru ar face parte din proiectul„coridoare de solidaritate”.

Cum poți să reduci cu 70% factura la gaze. Modul corect de utilizare a centralei termice
Recomandări
Cum poți să reduci cu 70% factura la gaze. Modul corect de utilizare a centralei termice

„După cum vă dați seama, acest lucru nu este făcut pentru a îmbunătăți situația de securitate sau securitatea alimentară”, a declarat Zaharova. „Acest lucru este făcut pentru a continua escaladarea situației din regiune”, a mai punctat ea.

Zaharova, despre apariția trupelor NATO în Ucraina

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a mai susținut joi, 21 noiembrie, că apariția trupelor NATO în Ucraina va duce la consecințe catastrofale pentru întreaga lume și va însemna intrarea Alianței Nord-Atlantice în război împotriva Rusiei, conform TASS.

„Nu înțeleg, poate cumva nu le este clar că apariția contingentelor NATO pe teritoriul Ucrainei va însemna intrarea alianței într-un război împotriva țării noastre. Le-am spus asta de multe ori, pentru că va duce la consecințe catastrofale nu numai pentru Europa, ci pentru întreaga lume”, a declarat Zaharova, comentând declarația ministrului estonian de externe, Margus Tsahkna, privind necesitatea de a trimite trupe din statele europene în Ucraina pentru a „consolida” presupusul acord de pace cu Rusia.

Zaharova a apreciat că ministrul estonian de externe îi incită pe ceilalți membri ai NATO să ia parte la „o aventură sortită eșecului”. 

Un român stabilit în Austria de 17 ani s-a întors acasă, ca să repare cișmelele din orașul natal: „Când le vezi în starea actuală, cazi în depresie”
Recomandări
Un român stabilit în Austria de 17 ani s-a întors acasă, ca să repare cișmelele din orașul natal: „Când le vezi în starea actuală, cazi în depresie”

„Văd că acum chiar aceste țări NATO susțin escaladarea cu cadavrele cetățenilor ucraineni, și la asta se pricep. Estonia, și, de fapt, alte state baltice, aparține aripii radicale a blocului nord-atlantic, marcată constant de declarații agresive, provocatoare, belicoase cu privire la țara noastră, de altfel, cu accente naționaliste atât de flagrante”, a mai spus ea.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   21.11.2024, 17:58

Aha, deci aia o să fie scuza invaziei Moldovei. Să se învețe nesimțiții care refuză Liderașul ales personal pentru ei de către Liderul Suprem. Aviz și românilor.

dinamo_forever_77   •   21.11.2024, 17:45

Pai si trupele NATO "sunt" in Ucraina. Alta mare diferenta!!!

    VolodimirZelenski   •   21.11.2024, 19:02

    dinamo_forever_77   •  21.11.2024, 17:45

    Pai si trupele NATO "sunt" in Ucraina. Alta mare diferenta!!!

    Daca sunt, gandeste-te ca nu sunt toate. Altfel, ar ajunge la Moscova repede.

    luisharcsa   •   21.11.2024, 18:07

    dinamo_forever_77   •  21.11.2024, 17:45

    Pai si trupele NATO "sunt" in Ucraina. Alta mare diferenta!!!

    doar ca ei nu recunosc. Alta mica mare diferenta.

usernameGigel   •   21.11.2024, 14:48

Altceva decat sa ameninte si sa bea pana cad sub masa mai stiu rusii sa faca? Probabil ca nu-i intereseaza daca sunt iubiti sau urati, atat timp cat sunt temuti. Mentalitate de barbari fricosi, stati linistiti ca nimeni nu vrea sa va ocupe, n-aveti nimic de valoare.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Știrileprotv.ro
Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Produsul alimentar care a atins un nou record în România. Vânzările sunt estimate la 1 miliard de lei în 2024
FANATIK.RO
Produsul alimentar care a atins un nou record în România. Vânzările sunt estimate la 1 miliard de lei în 2024
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
GSP.RO
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Financiarul.ro
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Observatornews.ro
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI