„Suntem convinşi că o reglementare veritabilă globală, durabilă şi echitabilă nu este posibilă decât dacă regimul de la Kiev pune capăt ostilităţilor şi atentatelor teroriste, iar patronii săi occidentali încetează să aprovizioneze cu arme Forţele armate ucrainene”, a afirmat Maria Zaharova, într-un comunicat de presă.

Zaharova cere recunoașterea anexării celor patru regiuni ucrainene

„Noile realităţi teritoriale (în estul şi sudul Ucrainei) trebuie să fie recunoscute, demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei trebuie să fie asigurate”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, dând de înțeles că Moscova nu intenționează să renunțe la cele patru regiuni anexate în septembrie anul trecut (Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson) prin intermediul unor referendumuri pe care comunitatea internațională le-a denunțat ca fiind de „fațadă”.

De asemenea, Zaharova a cerut „confirmarea” „fundamentelor originare ale suveranităţii Ucrainei: statutul său de ţară neutră, nealiniată şi fără arme nucleare”.

Aceste cereri, deja formulate de Moscova în momentul lansării ofensivei sale militare în februarie 2022, au fost respinse de Kiev.

Niciun rezultat semnificativ la reuniunea de la Jeddah

Afirmaţiile purtătoarei de cuvânt a MAE rus intervin la două zile după ce Arabia Saudită a găzduit la Jeddah o reuniune consacrată Ucrainei, la care au fost invitate delegaţii occidentale şi reprezentanţi ai puterilor emergente apropiate de Moscova, dar fără prezenţa Rusiei.

Fără surpriză, discuţiile îndelungate între numeroasele delegaţii prezente nu au dus la niciun rezultat major în reglementarea conflictului. Nicio declaraţie finală comună nu a fost publicată de altfel.

Rusia a afirmat de asemenea luni că, fără participarea sa, reuniunile privind războiul din Ucraina sunt lipsite de „plusvaloare”, referindu-se la această întâlnire de la Jeddah, la care au participat unele puteri considerate prietene Moscovei, cum ar fi China, India şi Brazilia, notează agenția spaniolă de știri EFE.

„Fără participarea Rusiei şi fără a se ţine cont de interesele ei, nicio reuniune cu privire la criza din Ucraina nu are nici cea mai mică plusvaloare”, a afirmat Zaharova în comunicatul citat, adăugând că Moscova „a luat act” de consultările de la Jeddah la care au participat parteneri ai săi din BRICS. „Sperăm că ne veţi împărtăşi evaluarea dumneavoastră”, a adăugat ea.

Un acord pe baza „formulei de pace” a lui Zelenski este „imposibil”

Deşi Maria Zaharova şi-a exprimat luni „înalta apreciere pentru medierea prietenilor noştri din ţările Sudului” Global, ea a afirmat totodată că „o reglementare paşnică este imposibilă” pe baza formulei de pace propuse de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Niciunul din cele 10 puncte ale sale (în special retragerea forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean) nu urmăreşte o soluţie negociată şi diplomatică a crizei, iar totalitatea lor este un ultimatum fără sens adresat Rusiei, care urmăreşte să prelungească ostilităţile”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse.

Dar Rusia „a fost şi continuă să fie deschisă unei soluţii diplomatice” a conflictului şi pentru „un răspuns la propuneri cu adevărat serioase”, susţine Zaharova.

Apropiat deopotrivă de Moscova şi Washington, Riadul încearcă să-şi consolideze influenţa pe scena internaţională. La jumătatea lunii mai, Volodimir Zelenski a efectuat o vizită supriză la Jeddah în cursul unui summit al Ligii Arabe, spunând că mulţumeşte prinţului moştenitor Mohammed bin Salman pentru „sprijinul său faţă de integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei”.

Participanţii la reuniunea internaţională desfăşurată în weekend la Jeddah au convenit să „continue” consultările internaţionale cu scopul de a „pava calea păcii”, potrivit unui comunicat publicat duminică.

Reuniunea de la Jeddah s-a desfăşurat cu uşile închise şi într-o discreţie totală în ceea ce priveşte conţinutul său, aşa cum a fost cazul celei desfăşurate anterior la Copenhaga.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News