Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a postat sâmbătă pe Telegram o recenzie lungă, deosebit de revoltătoare, în 11 puncte şi 10 fotografii. Dintre aceste comentarii, cotidianul LEquipe, preluat de Agerpres, le menţionează pe următoarele:
„Ceremonia ridicolă de deschidere în aer liber a forţat spectatorii să stea în ploaie torenţială ore întregi, organizatorii nereuşind să asigure dispersarea norilor sau copertine. Cei care au ajuns la locul lor în ciuda ploii au plecat, pentru că dispunerea scaunelor spectatorilor nu le-a permis să vadă nimic”, a scris Zaharova.
„Presei occidentale nu i-au plăcut câinii vagabonzi de la Jocurile de la Soci. La Paris, au zâmbit şobolanilor care inundau străzile oraşului. Centrul oraşului s-a transformat într-un ghetou pentru cei fără adăpost”, a mai scris purtătoarea de cuvânt a MAE rus.
„Torţa olimpică a fost purtată de rapperul dependent de droguri Snoop Dogg pe versurile: «Da, da, da, da, da, da Its the motherfuckin D-O-double-G».
Unul dintre principalele spectacole ale Olimpiadei a fost o parodie LGBT la Cina cea de Taină – ultima cină a lui Hristos – un subiect sacru pentru creştini. Apostolii erau reprezentaţi de travestiţi. Se pare că la Paris au decis că, deoarece inelele olimpice erau multicolore, ar putea transforma totul într-o paradă a mândriei gay”, a mai scris Maria Zaharova.
Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au debutat oficial vineri seara, 26 iulie, cu o ceremonie de deschidere spectaculoasă. Diverse momente artistice au fost puse în scenă în timpul defilării delegațiilor pe fluviul Sena, iar publicul a fost încântat cu momente muzicale oferite de Lady Gaga, Aya Nakamura și, la final, de Celine Dion.
Delegația României pentru Jocurile Olimpice de la Paris este formată din 106 sportivi. Sâmbătă, 27 iulie, e prima zi de probe pentru sportivii noștri de la Jocurile Olimpice.
Ceremonia a fost marcată și de un moment controversat. Creștinii i-au acuzat pe organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris că au ridiculizat religia, după ce la ceremonia de deschidere a fost difuzată o aparentă parodie după „Cina cea de Taină”, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci.
Comitetul Olimpic de la Paris a transmis că aceasta a fost o „interpretare a lui Dionysos”, zeul grec al vinului, al fertilității și al festivităților, care „ne face conștienți de absurditatea violenței între oameni”. Dar creștinii au spus că organizatorii au creat o parodie „proastă” a ultimei mese a lui Isus cu discipolii săi înainte de trădarea și răstignirea pe cruce.