„Aş dori să vă reamintesc că Moscova şi Beijingul vor răspunde «dublei descurajări» din partea Statelor Unite printr-o «contraacţiune dublă»”, a declarat Maria Zaharova, în conferinţa sa săptămânală de presă de la MAE rus când a fost întrebată despre o posibilă desfăşurare de rachete americane în Japonia.

Publicaţia Japan Times a relatat în 7 septembrie că SUA şi-au exprimat interesul pentru desfăşurarea unui sistem de rachete cu rază medie de acţiune Typhon în Japonia pentru exerciţii militare comune.

„Este clar că atât Rusia, cât şi China vor reacţiona la apariţia unor noi ameninţări majore legate de rachete, iar reacţia lor va fi departe de a fi una politică, după cum au confirmat în mai multe rânduri ambele”, a afirmat Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a mai spus că parteneriatul strategic dintre Rusia şi China nu este agresiv în intenţiile sale.

„Relaţiile noastre nu sunt îndreptate împotriva unor ţări terţe, iar dubla contraacţiune nu contrazice acest lucru. Este vorba despre o poziţie defensivă, nu este o iniţiativă de a viza alte ţări”, a declarat Zaharova răspunzând unei întrebări din partea Reuters.

Dar dacă o politică de atac agresivă este pusă în aplicare împotriva noastră dintr-un centru, de ce să nu ne unim potenţialul şi să dăm o ripostă adecvată?

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe

Preşedinţii rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping au semnat un acord de parteneriat „fără limite” în 2022, cu mai puţin de trei săptămâni înainte ca Putin să îşi trimită armata în Ucraina. În luna mai a acestui an, ei au convenit să aprofundeze ceea ce au numit „parteneriatul lor cuprinzător şi cooperarea strategică” pentru o nouă eră.

Cele două ţări nu au proclamat o alianţă militară oficială, deşi Putin a afirmat săptămâna trecută că Rusia şi China sunt „aliaţi în toate sensurile cuvântului”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News