6 ianuarie 2012. O zi pe care vatmanul Marian Bartoc n-o poate uita. Atunci, bărbatul a intrat cu tramvaiul în maşina la volanul căreia se afla antrenorul Mircea Lucescu.
Au trecut patru luni de la accident, dar acele clipe nu-i dau pace bărbatului. “Am şi azi coşmaruri. Nu pot să uit ce s-a întâmplat, mai ales că trec zilnic cu tramvaiul pe la locul accidentului. De câte ori ajung în zonă, pe Vasile Milea, simt că mă iau transpiraţiile, chiar dacă n-am avut nici o vină. Ştiţi ce fac în fiecare seară? Îi mulţumesc lui Dumnezeu că n-am avut viteză, mergeam cu 15-20 km/oră. Dacă aveam, Mircea Lucescu ar fi putut fi mort acum”, ne-a mărturisit vatmanul Marian Bartoc (48 de ani), care după accident şi-a reluat activitatea pe acelaşi traseu, tot pe tramvaiul 1.
Ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie
Pe 6 ianuarie 2012, vatmanul Marian Bartoc era la lucru, pe bd. Vasile Milea, şi se îndrepta cu tramvaiul 1 către Pasajul Basarab din Capitală. Înainte de a urca pe pod, bolidul la volanul căruia se afla Mircea Lucescu şi care cirula pe acelaşi sens a virat brusc la stânga. Tramvaiul l-a lovit în plin şi l-a aruncat câţiva metri mai încolo. În urma accidentului, “Il Luce” a fost internat şi, ulterior, operat. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal şi l-au trimis mai departe procurorilor, cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale, pentru că e singura victimă a accidentului şi nimeni n-a depus plângere împotriva acestuia.
fotografii: Gabriel Pătruţ