Secția 5 Poliție a fost sesizată că la un liceu din sectorul 1 este un posibil incident electoral. Marian Ceaușescu a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei.
„Din verificări, s-a stabilit că, pe timpul sosirii unui demnitar, la sediul instituţiei de învăţământ, în scopul exercitării dreptului de vot, o persoană aflată în apropiere a adresat expresii jignitoare. Bărbatul, care a manifestat un comportament ilegal, a fost condus, de către jandarmi, la Secţia 5 Poliţie, în vederea stabilirii identităţii şi sancţionării contravenţionale a acestuia. Pe timpul deplasării cu autospeciala Jandarmeriei, persoana în cauză a refuzat să oprească înregistrarea audio-video”, a arătat sursa citată.
„Sunt la Secţia 5 Poliţie, unde am fost adus de către Jandarmeria Română, lovit, pentru că pe domnul Iohannis l-am întâmpinat aşa: «Borfaşule, dar banii când îi dai înapoi?» şi atunci Jandarmeria m-a luat din faţa liceului”, a relatat, pe Facebook, Marian Ceauşescu.
Acesta a reclamat că unul dintre jandarmi i-a şters filmarea.
„Nu mai avem dreptul să ne huiduim, să ne criticăm niciun politician pentru că Jandarmeria imediat ia atitudine. Deci Iohannis a dat ordin prin şefii Jandarmeriei ca să fiu luat”, a susţinut el.
Marian Ceaușescu a devenit cunoscut pentru abordarea unor persoane publice, politicieni sau oameni implicați în diverse acțiuni în instanțe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
BONY • 25.11.2024, 07:35
Daca ar fi strigat cam tot ce merita dl.Iohannis dupa 10 ani de ,,domnie'',M.Ceausescu ar fi fost cu siguranta bagat la zdup,asa a scapat doar cu amenda...
AaaBbbCcc • 24.11.2024, 20:02
Dupa ce i a oferit dl Pascu spatiu de exprimare, Ceausescu a dat de inteles ca e de vanzare. Un tip care foloseste dreptul de exprimare pentru a umili oamenii, oameni care nu cotizeaza. Asta este Ceausescu.