Agentul de pază de origine română, în vârstă de 46 de ani, este acuzat de tentativă de omor, după ce a împușcat trei foști colegi de muncă și a rănit doi agenți Mossos dEsquadra, în timpul atacului său.
În decembrie 2021, el a dechis focul în sediul firmei pentru care a lucrat, după ce a fost concediat din cauza unui conflict de muncă și a „caracterului său dificil”.
Bărbatul a susținut că a trăit „iad” la serviciu și că șefii i-au făcut „viața imposibilă”. După ce a aflat că a fost concediat, el a mers la sediul companiei, înarmat. A fost neutralizat de agenți din cadrul grupului de elită al Poliției Catalane, după ce s-a baricadat într-o fermă din Riudoms.
În confruntare, românul a fost împușcat, suferind o leziune a măduvei spinării. De atunci, suferă de tetraplegie ireversibilă și este total dependent de îngrijirea altora. În urma atacului, bărbatul nu a ajuns nicio zi la închisoare, neputând să părăsească spitalul.
A cerut să fie eutanasiat
El a cerut apoi să fie eutanasiat, iar cererea înaintată de el a avut atât avizul medicilor săi, cât și pe cel al comisiei de evaluare formată din avocați, medici și experți în bioetică. Concluzia: bărbatul are „suferințe grave, cronice și invalidante”.
Iar acum, Secția a 2-a a Curții Provinciale din Tarragona a menținut decizia primei instanței care a decis același lucru: Marian Eugen Sabău poate să fie eutanasiat.
Românul va deveni astfel primul deținut din Spania care are dreptul la o moarte demnă, de la intrarea în vigoare a legii eutanasiei, în urmă cu un an.
Instanța apreciază că nu există motive legale pentru revocarea deciziei pronunțate deja de instanța de instrucție și apreciază că situația de vulnerabilitate, durere și suferință suferită de Marin Eugene Sabău îi legitimează cererea de moarte voluntară înainte de a putea fi judecat.
Magistrații au concluzionat, joi, că dreptul lui Marian Eugen Sabău de a muri asistat trebuie să prevaleze asupra dreptului la ocrotire judiciară efectivă a victimelor.
Anchetatul, spun judecătorii, se află în condiții grave de sănătate. Are „suferințe fizice și psihice constante, fără posibilități de alinare” și o speranță de viață „limitată”. Prezența sa pe banca acuzaților„ar fi o afectare intolerabilă a demnității și integrității sale fizice și morale”, subliniază magistrații.
Instanța a subliniat că înțelege „disconfortul” și starea de nemulțumire a victimelor. A reamintit totuși că nu există dreptul la pedeapsă și că dorința lui Marian Eugen Sabău este de a muri cu demnitate.
În decizia judecătorilor, nu este stabilită nicio dată pentru ca românul să primească dreptul de deces.
Se amintește însă că nu mai pot fi formulate contestații ordinare, astfel că avocații victimelor au anunțat că vor depune contestație la Curtea Constituțională.