Șeful Secția de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, Marinică (Marian) Gașpar, a fost reținut luni de polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție (DGA) în timp ce primea 1.000 de euro pe care îi ceruse unui pacient pentru o intervenție medicală.
În vârstă de 63 de ani, Marian Gașpar a avut în ultimul an salarii de 240.000 de lei, circa 48.000 de euro, adică 20.000 de lei/5.000 de euro pe lună. 120.000 de lei ca șef de secție, 120.000 de lei ca profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara.
Practic, la un calcul simplu, Gașpar câștiga banii ceruți mită – 1.000 de euro – în patru zile.
Potrivit declarației de avere, Gașpar are o casă de locuit, un teren intravilan de 1.500 de metri pătrați, o mașină Audi cumpărată în 2016 și 170.000 de euro în conturi.
Medicul timișorean nu avea datorii.
foto: PressAlert
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!