Programată ieri la ora 14.00, la sediul IGPR, declarația de presă susținută de Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române, și de Bogdan Despescu, secretar de stat, a întârziat aproximativ 15 minute, fapt taxat de Marian Godină.
“N-am înțeles niciodată de ce ora 14.00 nu e ora 14.00 și tot timpul se lasă așteptați, dar mie îmi denotă o lipsă de respect față de public”, a scris Marian Godină pe blogul său.
Între noi fie vorba, nu înțeleg de ce ar trebui să vii cu niște explicații simple despre ce ai făcut sau nu ai făcut și să ai nevoie să citești de pe foi. Mi se pare că e ca și cum te-ar întreba cineva cum a fost în concediu și ar trebui să ai nevoie de un discurs scris pentru asta
Marian Godină:
“Primul a luat cuvântul domnul Despescu, persoană a cărei (n.r – ale cărei) apariții publice mă duce (n.r. – mă duc) mereu cu gândul că a avut curajul să dea în judecată ministerul pentru sporul de doctorat, doctorat despre care se spune că a fost plagiat.
A vorbit mai nimic, despre grija fată de nobilii cetățeni și a lor sănătate. Mi-era mie jenă să ascult”, a continuat Godină.
Am ajuns să ne rugăm de infractori să respecte legea?
Cică s-a mers pe prevenire. Serios? Dar cu omul care merge fără mască cu autobuzul mai face cineva prevenire? Cu miile de români amendați în pandemie, pe bună dreptate amendați, s-a întâlnit cineva să-i roage să respecte legea? Am așa o lehamite…Marian Godină:
Angajat al Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS), Marian Godină s-a referit apoi la discursul șefului Poliției Române.
“Ne-a explicat și domnul Vasilescu despre grija pe care o poartă cetățenilor și cum s-a acționat foarte bine pentru siguranța noastră. Din nou mi-a fost rușine. Despre ce siguranță să vorbești când te întâlnești cu interlopii ca să negociezi pacea??? […] De ce într-o țară lovită de pandemie, în care zeci de familii și-au îngropat morții fără să-i poată vedea, șefii Poliției se întâlnesc cu clanurile pentru a le îmbuna?”, a mai scris Godină pe blog.
Șeful Poliției Române, Liviu Vasilescu, și secretarul de stat Bogdan Despescu au făcut ieri declarații cu privire la întâlnirea avută noaptea cu membrii clanului Duduianu.
Șeful Poliției Române a recunoscut întâlnirea cu liderii interlopi. “Am făcut un demers absolut legal, ca să rezolvăm lucrurile”, a spus el.