Femeia a fost amendată săptămâna trecută când mergea cu bicicleta neechipată corespunzător. Potrivit Monitorul de Suceava, femeia a împrumutat bicicleta de la o rudă și mergea la farmacie să cumpere medicamente copilului. Reacțiile au fost destul de vehemente la adresa polițistului care a amendat-o, însă Marian Godină susține că la fel de vehemente ar fi fost și dacă se întâmpla vreo tragedie din cauza unui biciclist și Poliția nu ar fi acționat.

”Ca jurnalist, dacă vrei să scrii un articol reușit despre Poliția Română, scrii ceva de rău, denigrator. Nu te poți aștepta ca oamenii să simpatizeze o instituție care îi sancționează atunci când greșesc, astfel că succesul articolului este garantat, mai ales dacă alegi ingredientele cu atenție. Așa că găsești o tanti sărăcuță, care, neavând posibilități materiale de a merge cu mașina, se deplasează, sărmana, cu bicicleta. Aaa, și nici măcar aia nu e a ei, e împrumutată. Și nu, nu mergea la discotecă, ci mergea la farmacie pentru că fusese anunțată că abia îi sosiseră medicamentele necesare. V-ați sensibilizat deja?

Buuun. Și cum mergea așa tanti asta, pedalând pe drumeag transpirată, în scenă intră milițianul cel rău, bătut în cap, care trebuie să își facă norma de amenzi. Și cum nu-s destui care încalcă legea, bau-bau ăsta se leagă tocmai de biata femeie care întârzia la medicamente. Mă mir că nu au scris că pedala după insulină și că mai avea câteva minute până la șoc, ar fi sunat și mai dramatic. Milițianul cel rău, în loc să o ducă cu girofaruri și sirene, o ia la întrebări că de ce nu are elemente reflectorizante, buletin și alte porcării d-astea de scrie în lege de ele și pe care unii mai proști chiar le respectă. Și pentru că femeia nu avea nimic în regulă, primește o amendă de 870 de lei. Nuuu, nu scrie că poate plăti jumătate din minim, că apoi nu mai pare chiar așa rău milițianul. Și tot ca să ne dea o lacrimă pe obraz, nu scrie nimic nici de faptul că doamna s-ar fi ales doar cu un avertisment, așa cum au primit alți doi bicicliști, în aceeași zi, tot acolo, dacă și-ar fi ținut pentru ea blestemele de Dumnezei și sfinți ce și le-a auzit colegul meu de la ea. În schimb ne este livrată o poză cu femeia care a achitat amenda și un titlu cu „femeia săracită de poliție”. Unii mai trecuți prin d-astea, au văzut din poză că p-v-ul fusese primit prin poștă, semn că doamna nu prea a colaborat.
Apoi urmează sutele de comentarii la adresa polițistului fără suflet. Culmea, e același polițist care a fost la accidente cu bicicliști morți pe marginea drumului, iar cei care comentează sunt aceiași care dacă ar vedea un astfel de biciclist „regulamentar” trecând pe lângă un polițist fără să fie oprit, ar comenta cum îl doare pe polițist la caschetă de lege. Tot ei ar înjura de mama focului poliția dacă ar fi implicați într-un accident rutier din cauza unui biciclist neechipat corespunzător”, a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Așa cum era de așteptat, internauții l-au contrazis pe Marian Godină. Argumentele acestora au fost pe deoparte suma foarte mare și pe de alta faptul că polițistul ar fi reacționat din răzbunare pentru că femeia nu a vrut să colaboreze cu el.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI