Astfel, Marian Godină a picat examenul Academia de Poliție, pentru a cincea oară.

Polițistul din Brașov a scris că își asumă greșelile în totalitate, însă susține în continuare că examenul de admitere a fost organizat defectuos.

 „Văd că mulți au înțeles că dau vina pe alții pentru propriul eșec. Eu îmi asum în totalitate greșelile, sunt convins că am picat examenul din cauza mea, dar îmi mențin afirmația că organizarea examenului a fost defectuoasă. Grile greșite, corectări, recorectări, pasări de vinovății etc. Circ. Anii viitori aceste lucruri nu trebuie să se mai întâmple, mai ales că și anul trecut a fost la fel însă nimeni nu a făcut nimic în acest sens. E normal să fiu dezamăgit, în primul rând de mine. Asta pentru că nu m-am dus la examen la ghici, ci pentru că am muncit. Se pare că atât am putut. Felicitări tuturor celor admiși!” , scria Marian Godină, după examen, pe pagina de Facebook.

Acum, când lucrurile s-au mai liniștit, mai ales după scandalul iscat de erorile examinatorilor la proba de istorie, recunoscute, de altfel, polițistul Godină se apără în fața celor ce spun că “nu are față” de Academia de Poliție.

„Văd că nu mai încetează unii să îmi demonstreze cât sunt de prost pentru că nu am fost admis la Academia de Poliție. Nu mă ating astfel de comentarii și nu aș fi scris asta dacă unul dintre cocoșii care mi-au reproșat că nu pot mai mult nu ar fi un ofițer care a absolvit Academia anul acesta, adică a intrat la examenul din 2014. Țin să îi explic că în 2014 am susținut și eu acel examen, identic cu al lui, aceleași grile, aceleași întrebări, aceleași răspunsuri. Diferența e că eu am concurat pe cele 28 de locuri de la frecvență redusă și am picat al 29-lea cu media 9.10, el a concurat pe cele 240 de locuri de la zi și a fost admis cu media 8.40, ultimul admis la zi având media 8.10. El a intrat, eu nu, deși dacă aș fi concurat pe acele locuri, aș fi fost admis fix al 6-lea din cei 240 de candidați admiși. Asta înseamnă că în acest moment, în Poliția Română sunt 234 de ofițeri care au susținut același examen ca mine și au avut medie mai mică decât a mea la examenul identic pe care l-am dat. Ei sunt acum ofițeri. Asta nu înseamnă că sunt mai proști decât mine, așa cum ar gândi unii să spună. Dar nici să ridice tonul la mine nu prea ar trebui să își permită. Așa că lăsati-o mai ușor, băieți, și bucurați-vă de sistemul ăsta”, a scris, acum, Marian Godină… tot pe Facebook.


CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV | După ce i-au închis pubul, fostul campion mondial de box Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News