Marian Godină a cumpărat animalul mai puțin întâlnit în gospodăriile românilor, la insistențele soției sale. Polițistul a povestit pe blogul personal întreaga peripeție – de la primele imagini văzute pe Internet până la aducerea animalului blănos în casă.
„-Mariaaaaan, hai repede să-ți arăt ceva!!! Uite ce dulceeeee e!!!
-Ce mai e și dihania aia? Lamă?
-Nu, e alpaca. Vreau și eu una!!! Ne luăm?
-Da, uite acum mă îmbrac și mă duc să cumpăr alpaca. Ce culoare vrei?
-Bine că faci mișto de mine, no lasă!”, a povestit Marian Godină despre momentul în care soția sa, Georgiana, i-a arătat primele imagini cu alpaca.
Inițial, polițistul spune că a luat totul în glumă, însă soția sa i-a dat de înțeles că e ceva cât se poate de serios. Ba chiar i-a spus că va fi cea care va avea grijă de alpaca.
„-O vezi tu așa dulce și drăgălașă, dar joaca aia cu animăluțul e ceea ce vezi tu pe youtube. Dar munca din spate nu o vezi. Ei îi trebuie curățat zilnic, îngrijit, periat.
-O să mă ocup eu!!!
-Și cine îi aduce fân?
-Tot eu!
-Și bălegarul? Pe youtube nu îți arată treaba cu lopata și curățatul gunoiului.
-O să-i fac eu curățenie!
-Și unde o ținem??? Că doar nu o ții în casă. Nu bagi capra în casă!
-Nuuu, îi facem grajd.
-Îi faci tot tu și grajdul?
-Nu. Pe ăla îl faci tu cu tata.
-Aia va trebui tunsă că are lână ca oaia.
-O să o tund eu.”
Marian Godină spune că s-a consultat inclusiv cu nașul său, Traian Berbeceanu, căruia i-a cerut părerea dacă să cumpere animalul.
„Nașu se amuza copios pe seama mea și îi plăcea tare să facă mișto de mine.
-Tu chiar vrei să iei? Pffff…abia aștept să te văd cu capra! Ai pus-o! Să vezi ce cari la fân, aduni rahat de capră…apoi tratamente…
-Ce tratamente?? Păi o iau gata bolnavă?
Cred că râdea de mine cu sughițuri…”
A găsit un pui de alpaca în Arad și avea de gând să aducă animalul de acolo cu mașina.
„L-am sunat pe vânzător și i-am spus cum am stabilit să facem.
-Și băgați alpaca în mașină???
-Da. Nu merge?
-Nuuuu! Trebuie cu o remorcă ceva.
-No bine, așa facem atunci. O aduceți dumneavoastră cu remorca”
Împreună cu socrul său, Marian Godină a construit un grajd pentru Pablo, așa cum a fost botezată alpaca. În schimb, soției sale a băgat animalul în casă.
„Ieri am venit acasă de la sală și am găsit cămila în casă. Am evacuat-o, după cum se vede în video. Georgiana mi-a zis că numai puțin a băgat-o în casă ca să vadă cum reacționează”.
„Astăzi capra era din nou prin casă, spăla vasele cu Georgiana.
Eu n-am putut sta cu ele, că am fost afară să curăț gunoiul și să-i schimb paiele.
V-aș mai scrie, dar mă bag la duș că miros a cioban.
Aaa…era să uit, știe cineva unde pot găsi o mașină de tuns oi și dacă trebuie să știi meserie că să o poți tunde?”