Marian Godină, poliţistul-scriitor din Braşov, a fost surprins de aparatul radar şi a fost sancţionat de colegii săi cu 2 puncte de amendă.

Marian Godină a anunţat chiar el pe pagina de pe o reţea de socializare că a fost surprins de aparatul radar al unor colegi rulând cu o viteză mai mare decât cea legală.

“Pentru că sunt întrebat des când am timp să mă tot plimb şi dacă mai sunt polițist, o să răspund aici: Mai sunt polițist, dar în această perioadă mi-am luat tot concediul pe 2016 aşa că la vară nu voi mai avea concediu. Lansarea de la Brăila a fost ultima şi am încheiat astfel o serie destul de lungă de călătorii care mi-a adus un plus de vreo câteva mii de km de condus şi 2 puncte de penalizare (RADAR). Vă mulțumesc tuturor!”, a scris Marian Godină pe Facebook.

Devenit celebru datorită postărilor sale pe Facebook, transformat în vocea polițiștilor după criticile dure aduse şefilor din inspectorat, Marian Godină este mai nou scriitor în toată regula. Cartea sa de debut, ”Flash-uri din sens opus”, se vinde foarte bine, poliţistul organizând sesiune de autografe în mai multe oraşe ale ţării.

Citește și: În uniformă l-a văzut toată lumea. Totuși, cum arată polițistul Marian Godină la bustul gol?

Urmărește-ne pe Google News