UPDATE. Victor Ponta a anunţat, luni, că fostul secretar general al PSD Marian Neacşu va conduce campania pentru alegerile europarlamentare a partidului Pro România.
„Astăzi, toată ziua, ne-am concentrat pe partea de organizare (a alegerilor europarlamentare). De aceea şi pe domnul Marian Neacşu astăzi l-am anunţat şef al campaniei”, a precizat liderul Pro România, în cadrul unei emisiuni la TVR1.
Ponta a confirmat astfel faptul că Marian Neacşu, exclus din PSD la finele anului trecut, a trecut la Pro România.
Fostul premier a reiterat, în acest context, că deşi nume importante din rândul social-democraţilor, precum Ioan Rus şi Mihai Tudose, s-au alăturat Pro România, nu îşi doreşte ca partidul pe care îl conduce să fie o replică a PSD. „Nu îmi doresc ca Pro România să fie un PSD mai mic”, a punctat Victor Ponta.
Potrivit unor surse politice, acesta va coordona campania pentru alegerile europarlamentare.
Recent, noii formaţiuni i s-au alăturat şi foştii social-democraţi Adrian Ţuţuianu şi Mihai Tudose, dar şi mai mulţi parlamentari de la PSD.
Pe 5 noiembrie, Comitetul Executiv al PSD a decis excluderea din partid a secretarului general Marian Neacșu și a vicepreședintelui Adrian Țuțuianu.
Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan a cerut, în şedinţa CExN excluderea din partid a doi mari „grei”: vicepreşedintele Adrian Ţuţuianu şi secretarul general Marian Neacşu, doi dintre contestatarii liderului PSD Liviu Dragnea.
Ulterior, Neacşu a afirmat că „problemele penale ale presedintelui PSD sunt o mare problemă”, iar liderul PSD ar trebui să plece de la conducerea partidului.
„Absolut toate acţiunile guvernamentale sunt umbrite de această dezbatere privind justiţia. PSD nu poate fi in razboi cu toate instituţiile statului român, din cauza problemelor penale ale lui Liviu Dragnea. Cred ca este timpul ca acesta să plece din functie”, a scris Neacşu, pe Facebook. Neacşu a făcut declaraţiile în publicaţia franceză Le Figaro