„În România este să iertăm, să fim solidari în bine şi respectarea legii. Este bine să ne iubim ca cetăţeni ai acestei ţări, să ne respectăm şi să respectăm legea. Cum putem , când mii de familii plâng pentru faptul că un sistem nedrept, condus de Băsescu Traian, şi de camarila lui, de uneltele lui, au generat prin protocoalele secrete, condamnarea miilor de români, oameni de afaceri, politicieni, ziarişti, jurnalişti, cetăţeni care nu au decât o singură vină, că au spus ceva neconvenabil pentru regimul aflat la putere sau au dezvoltat nepermis de mult, nesimţit de mult capitalul românesc şi pentru asta s-au dus la puşcărie”, a spus Oprişan.
Liderul PSD Vrancea a lansat un apel către premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Justiţiei: „Doamnă premier, domnule ministru al justiţiei, m-am născut în România. Dincolo de ce spun cei răi şi cei minoritari, PSD trebuie să facă dreptate până la capăt. PSD şi Parlamentul ţării, organul suprem, legislativ al poporului, trebuie să ducă la capăt reforma justiţiei. (.) Doamna premier, domnule ministru al Justiţiei.. Un înalt oficial roman spunea, mai bine un vinovat în libertate, decât un nevinovat închis. (..) Aceasta este Justiţia. Dacă vrem o ţară ca afară, să ne asumăm responsabilitatea şi să apelăm la Constituţie, care consacră aceste mijloace, care pe de o parte ne vor opri să plătim bani grei pentru procesele pierdute la CEDO (..) şi pe de cealaltă parte, să reparăm toate nedreptăţile făcute în timpul regimului de tristă amintire a lui Traian Băsescu. Vă încurajez să facem dreptate, să folosiţi prevederea constituţională şi să daţi amnistia şi graţierea”, a mai spus el.
Oprişan a transmis un mesaj şi către Servicii.
”Fac un apel către SRI, SIE, către instituțiile de forță ale României: din toată inima vă rog ca în 2019 să lăsați România să aibă un președinte care este român, care își iubește țara, un om bun la suflet!”, a spus Marian Oprișan.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Citeşte şi: