„Ultima oară când am fost în această sală era în 2015, când v-am spus că nu candidez pentru că sunt prea slobod la gură şi pentru că am un dosar. Şi că nu e dosarul partidului, e dosarul meu. Acum pot să vă spun, dacă pot să candidez nu pentru că nu mai am un dosar, ci că de data asta cred cu tărie că noi, PSD, avem o intensă responsabilitate faţă de România şi anume să schimbăm starea de lucruri din această ţară. Putem să arestăm câţi oameni politici vrem cu un sistem atât de ticălos ca acesta, dar lucrurile nu se vor schimba. În locul lor vor veni alţii şi vor face aceleaşi greşeli”, a transmis el la Sala Palatului.

El a precizat că, de aceea, ”sistemul este greşit, legile sunt greşite, iar PSD şi-a asumat responsabilitatea să schimbe această stare de fapt şi are obligaţia ca împreună cu preşedintele partidului, Liviu Dragnea, cu Parlamentul ţării, cu Călin Popescu-Tăriceanu (..) să repare toate aceste lucruri în aşa fel încât să nu existe faptă fără responsabilitate”.

Oprișan a mai spus că militează şi crede cu tărie că cei care fură de la comunitate trebuie să meargă la puşcărie.

„Dar, în egală măsură cei care comit abuzuri împotriva libertăţilor şi a drepturilor omului, a cetăţeanului român trebuie în egală măsură să meargă tot la puşcărie. (…) M-a rugat un coleg să spun astăzi, la Congres, că îşi doreşte tare mult ca România să ducă odata pentru totdeauna un proiect până la capăt sută la sută. Şi l-am asigurat ca începând de astăzi PSD este singurul capabil să ducă un proiect sută la sută până la capăt”, a adăugat Oprişan.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Congresul Extraordinar al PSD se desfășoară, sâmbătă, la Sala Palatului. Peste 4.000 de delegați social-democrați, veniți din toată țara, și-au ales o nouă echipă de conducere pentru Liviu Dragnea. Congresul a fost convocat de președintele PSD, imediat după ce Mihai Tudose și-a pierdut încrederea partidului și a fost schimbat la Palatul Victoria cu Viorica Dăncilă.

Acum, premierul României are șansele cele mai mari să ajungă numărul doi în PSD și să facă ”tandem”, în următorii ani electorali cu președintele PSD. Ecaterina Andronescu și Nicolae Bănicioiu s-au retras, acuzând nereguli grave la vot.

Citește și: Congresul Extraordinar al PSD; Peste 4.000 de delegați aleg o nouă echipă pentru Liviu Dragnea

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI