În urmă cu două zile, premierul Viorica Dăncilă, alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, inaugurau un canal de irigaţii în Vrancea. Declarau acel moment drept unul „istoric” pentru că, au spus oficialii români, „irigaţiile sunt foarte importante pentru agricultură”. Numai că între Marian Oprişan şi directorul ANIF, Florin Barbu, a avut loc un schimb de replici tensionate. Jurnaliştii de la Recorder au surprins momentul în imagini.

Redăm dialogul dintre Florin Barbu, directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, şi Marian Oprişan, şeful PSD Vrancea:

 

Florin Barbu: Este pentru prima dată, acum două zile, când am pompat apă aici. Pot să vă spun că acest canal a supt undeva la 20.000 de metri cubi. Prima dată când am băgat, era însetat, n-a avut niciodată apă pe el. 

Marian Oprişan: A avut o dată, când s-au făcut probe.

Florin Barbu: N-a ajuns niciodată aici. Niciodată. Probele au fost numai în gol. 

Marian Oprişan: Dom` director, să nu mă mai contrazici niciodată, ai înţeles? S-au făcut probe pe canal, da?


Citeşte şi: FOTO/ Standul SUA de la Bookfest 2018 creează controverse. Trei scriitori și-au anulat prezența. „Scena evocă şi glorifică o perioadă ruşinoasă din istoria americană”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News