Povestea lui Marian, care acum lucrează în Vaslui, în industria procesării cărnii, pe un salariu de 3000 de lei lunar, susține că problemele i se trag din perioada în care se afla încă sub tutela DGASPC. Tânărul a fost ademenit, în 2021, de un bărbat care i-a promis că îl face asociat într-o firmă și îi asigură și un loc de muncă.

Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator fiscului cu 1,54 milioane de lei. Cum acționează ANAF
Marian Cosmin Federeciuc are datorii uriașe la ANAF după ce ar fi fost păcălit. Sursa foto: Vremea Nouă

În schimbul semnăturii sale pe o serie de documente pentru o societate comercială, Marian Cosmin ar fi primit și un bonus de 500 de euro. Totul ar fi avut loc cu complicitatea unui angajat de la DGASPC Botoșani.

Din acel moment, promisiunile bărbatului s-au spulberat, iar cei doi nu s-au mai întâlnit niciodată.

„Eu nu aș fi semnat, dar era un domn instructor de acolo, de la DGASPC Botoșani, care el a făcut totul, a intermediat, cum se zice. Și l-am întrebat, domnule instructor, eu dacă semnez aceste hârtii o să am probleme pe viitor? Și mi-a zis că nu, îmi garantează el că nu. Și eu l-am crezut. Dar nu am făcut bine. Nu am știut nimic până nu am primit această poprire. Nici de proces nu am știut, că eu am venit la muncă aici, la Vaslui. Poate dacă depun plângere la Parchet, poate voi fi ajutat să dovedesc că eu nu am nicio vină”, a spus Marian reporterilor de la Vremea Nouă.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

În prezent, Marian e dator la ANAF cu aproximativ 300.000 de euro

La trei ani distanță, Marian Cosmin Federeciuc a aflat că figurează pe statele de plată ale ANAF cu o datorie de aproximativ 300.000 de euro.

Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator fiscului cu 1,54 milioane de lei. Cum acționează ANAF
Marian, un tânăr de la casa de copii, are de dat fiscului 1,54 milioane de lei după ce ar fi fost victima unei fraude. Sursa foto: Facebook

Pentru că toate citațiile pe care instanța de judecată i le-a trimis au fost expediate la adresa de la Botoșani, unde locuia în perioada în care a semnat actele, și nu au ajuns la actuala adresă, Marian nu s-a putut apăra în fața instanței.

Avocații contactați susțin că procedura în astfel de fază este anevoioasă. Singura șansă pe care o mai are Marian este să depună o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, iar acolo, un anchetator să îi ia în seamă sesizarea și să meargă pe urmele celor care s-au folosit de numele și semnătura sa.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (8)

HaiducMM   •   11.10.2024, 12:19

Nu contează ce-ai semnat, Dacă-un ban nu ai luat... Nu ești vinovat! Să nu-l mai pună pe drum și să -l pupe în fun-d instituțiile și "autoritățile" statului care nu își fac treabă. Carnea aia nu se tranșează singură!

    HaiducMM   •   11.10.2024, 19:47

    HaiducMM   •  11.10.2024, 12:19

    Nu contează ce-ai semnat, Dacă-un ban nu ai luat... Nu ești vinovat! Să nu-l mai pună pe drum și să -l pupe în fun-d instituțiile și "autoritățile" statului care nu își fac treabă. Carnea aia nu se tranșează singură!

    Bine, sunt de acord cu majoritatea! Cel care a semnat e vinovat si cel care a furat e nevinovat... :))

Zhv123   •   11.10.2024, 09:51

Atât Oamenii din instituții cât și instituțiile în sine sunt de vină,este o mânărie clară! Acele persoane din justiție și Administrația financiară juridică trebuie să plătească!

Antonel80   •   10.10.2024, 21:44

Acum scrieți ca băiatul muncește pe 3000 de lei în industria de procesare a cărnii adică un serviciu foarte greu și ieri spuneați ca sunt salariile mai mari în privat decât la stat ,ca ,,aleg,,unii sa lucreze la stat ,numai minciuni .Cercetați înainte sa scrieți sa vedeți ca suntem singura tara din lume unde majoritatea milionarilor în euro provin din sistemul de stat nu privat cum ar fi normal .Adică nu au inventat ceva sau au pus bazele unor firme ci prin diverse mijloace și smecherii financiare au devenit milionari lucrând la stat . Și revenind la articol se pot găsi actele făcute de celalalt ,,patron,, și băgat la zdup pt înșelăciune și el și celalalt .

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Propoziția pe care să nu o cauți niciodată pe internet. Accesul la datele tale va fi preluat foarte ușor
FANATIK.RO
Propoziția pe care să nu o cauți niciodată pe internet. Accesul la datele tale va fi preluat foarte ușor
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI