Marian Vanghelie a ajuns la DNA în jurul orei 10:50, susținând că a fost chemat în calitate de martor. De altfel, acesta a venit fără avocat în fața procurorilor.
După o oră și jumătate în care a dat declarații, Vanghelie a spus la ieșirea din sediul DNA: „Economatele nu au nicio legătură. Au fost nişte întrebări normale despre toată activitatea instituţiei pe care o conduc: cum se repartizau fondurile în cadrul bugetului local şi care erau procedurile. Lucruri standard…”. Întrebat cine a făcut reclamațiile, primarul de la Sectorul 5 a răspuns sarcastic: „Noi ne reclamăm toţi, încontinuu.”
Cât despre cazul în care a fost audiat, Vanghelie susţine că ar fi unul mai vechi, din 2010. „Nu ştiu. Mă includeţi în părţi juridice şi pot să mă încurc. Eu înţeleg mai greu. Mă duc acum acasă, stau liniştit, îmi fac un remember şi îmi dau seama ce am înţeles, ce n-am înţeles… Vreţi să mai greşesc iar să zic ‘almanahe’ să daţi titlu mare, subliniat? Aşa că trebuie să fiu atent”, a încheiat Vanghelie.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Viva.ro
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Adevarul.ro
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
Elle.ro
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Unica.ro
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO
Observatornews.ro
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
HOROSCOP
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu