Marian Vanghelie, despre lista cu persoanele din PSD care erau arestate. Marian Vanghelie, fost lider în Partidul Social Democrat (PSD), a declarat aseară, la un post de televiziune, că fostul premier Victor Ponta, Ilie Sârbu şi fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, au stabilit o listă cu 15 persoane din partid care trebuie arestate, deoarece erau „incomode”, atât pentru Ponta, cât și pentru sistem.
„Întrebaţi-o pe ministrul Olguţa, mi-a spus acum câteva luni: de unde ai ştiut că dosarul era început când mi-ai spus tu? I-am spus primarului Nichita. Victor Ponta, Ilie Sârbu şi George Maior au negociat lista care trebuiau făcute arestările. S-au negociat, adică oamenii din partid incomozi şi cei din sistem care au vrut să scape de ei. Ştiam de această listă, am discutat cu mulţi. Nichita, Olguţa, Duicu, Nicolescu de la Argeş, era o listă de 15 persoane. Unele incomode şi altele cred că unele veneau de la Ponta, altele din partea sistemului care voia să scoată o serie de lideri din viaţa politică”, a declarat Marian Vanghelie, la Antena 3.
Acesta mai spune că „Ilie Sârbu participă la această mizerie pentru un singur lucru, pentru că Victor nu înţelegea şi nu simte partidul, era nevoie de el să îşi spună părerea”.
Săptămâna trecută, fostul primar al sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție (DNA), dar deocamdată nu se știe în ce dosar și în ce calitate a fost citat fostul edil. ”Am venit în calitate de talentat”, a spus el.