”Poate am greşit…cred că am greşit. Am avut mandat poate pentru că m-am luat în gură cu parlamentarii, dar nu cred că pentru asta trebuie să stau în puşcărie. Trebuie să fie probe ca să suport ce suport. Uitaţi-vă…cred că arăt bine, dar pe dinăuntru nu arăt la fel de bine. (…) Eu nu sunt un om care nu înţelege tot ce i se întâmplă. Puneţi-mi toate interdicţiile, dar lăsaţi-mă să mă duc la familia mea şi să mă ocup de acest dosar. Sunt multe poveşti în el. Cred în Dumnezeu şi cred în dumneavoastră, că reuşesc să vă sensibilizez prin atitudinea mea. Sunt natural ca brânza de oaie! Vreau să ies afară cu demnitate”, le-a spus Vanghelie judecătorilor, conform Agerpres.
El a adăugat că situaţia lui este delicată, însă este un om cu demnitate, pentru că nu şi-a denunţat prietenii ”aşa cum doreşte DNA”.
Edilul suspendat al Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, a fost trimis în judecată! Procurorii îi aduc în total, 25 de acuzaţii de corupţie, în urma cărora ar fi primit mită de peste 30 de milioane de euro.
Anchetatorii susținîn rechizitoriul trimis la Tribunalul Bucureşti, că Marian Vanghelie „vămuia” toate contractele primăriei cu 20 la sută, însă foarte rar primea ceva pe numele lui, preferând să ia mita prin intermediari. Într-una dintre discuţiile interceptate de procurori, edilul suspendat de la sectorul 5 se lăuda că are o relaţie bună cu preşedintele Iohannis şi că ar putea oricând să scape pe oricine de puşcărie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro