„Acum am un mesaj pentru domnul director sau preşedinte Georgescu de la ANI: Dacă se găseşte un singur cont de al meu, oriunde pe planeta asta, eu plec şi din partid, plec şi din Primărie şi mă ascund, fug şi din România. Dacă nu, rugămintea mea este, nu vreau decât un telefon să îşi ceară scuze. Atât. Dacă a fost informat din partea unor instituţii greşit, ar trebui să aibă grijă pe viitor că nu vreau să cred că a fost de rea credinţă”, a declarat Vanghelie, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări.
El a adăugat că nici Oana Mizil, cu care are o relaţie, nu are nicio problemă privind verificări ale inspectorilor ANI.
„Prin relaţia pe care o am cu Oana Mizil, şi vă asigur că nici ea nu o să mai comenteze de acum niciodată acest subiect, când spun că nu am probleme, vă asigur că nu are probleme, nu avem probleme şi nu există probleme. Există o închipuire sau un joc politic mizerabil al unora”, a susţinut Vanghelie, potrivit Mediafax.
Surse oficiale declarau, pe 20 decembrie, pentru Mediafax, că inspectorii de integritate verifică averea primarului Marian Vanghelie pe perioada mandatului 2008-2012, identificându-se câteva sute de mii de euro pe care edilul sectorului 5 Bucureşti nu le-ar putea justifica.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News