Jurnaliştii de la Revista Kamikaze şi-au imaginat ce-ar fi scris pe piatra de mormânt a Marianei Cur-De-Fier dacă n-ar fi fost înmormântată într-un cimitir asărac de la marginea Galaţiului unde a fost atât de faimoasă, ci în Maramureş, la Săpânţa. Rezultatul? Viaţa celei mai celebre prostituate din Galaţi, spusă… aşa cum n-a fost spusă de nimeni, niciodată!
sursa: kamikazeonline.ro
Cine a fost Mariana Baboş, poreclită „Cur-de-Fier”
Mariana Cur-De-Fier a practicat cea mai veche meserie din lume încă de pe vremea lui nea Nicu. După 89, când a apărut la balconul Consilului Judeţean din Galaţi şi a urlat de fericire că „s-a dat liber la sex”, Mariana Baboş a ţesut o adevărată reţea de proxenetism şi trafic de persoane.
Femeia şi-a condus afacerea împreună cu fiul ei şi ajunseseră, la un moment dat, să aibă în reţeaua lor mai mult de 200 de fete. Peste 5 milioane de euro a adunat Mariana Cur-De-Fier din afacerile ei cu vânzare de sex.
Matroană şi prostituată, Mariana Baboş a avut clienţii de toate felurile – săraci şi bogaţi, influenţi şi neica-nimeni.
În 2008, Mariana Cur de Fier a fost arestată împreună cu fiul şi sora ei. În 2010, a fost condamnată la opt ani de puşcărie, pedeapsă care apoi a fost redusă la numai trei ani cu suspendare. În plus, bunurile i-au fost confiscate. Aşa se face că a a ajuns săracă lipită şi murit în mizerie.
Cea mai tare prostituată din Galaţi a murit săptămâna trecută. Avea 59 de ani, era săracă şi bolnavă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro