Hayssam a plecat din ţara noastră, în iunie 2006, deşi era cercetat pentru fapte de terorism. La sfârşitul lunii noiembrie 2007, procurorii DIICOT trimiteau în judecată trei persoane, Mustafa Tartoussi, Mukhles Omar şi Mahmoud Omar, care ar fi înlesnit ieşirea din ţară a lui Hayssam, prin intermediul unui vapor pe care se aflau…”berbecuţi”.
Hayssam fusese eliberat din închisoare pe 26 aprilie 2006 pe motive medicale, după ce ar fi fost operat de cancer la colon. Ulterior, Traian Băsescu ironiza această situaţie într-o declaraţie şi insinua că sirianul nu a suferit niciodată de vreo afecţiune gravă.
Întrebat dacă are informaţia certă că Omar Hayssam este bine-mersi, preşedintele a răspuns: „Bineînţeles că o am, pentru că este subiect în discuţie cu conducerea statului sirian. Ştim precis şi unde este, şi e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei”.
Mai mult, tot după câţiva ani de la fuga din România, a apărut informaţia potrivit căreia Hayssam ar fi fugit chiar de pe Aeroportul Otopeni, fără niciun fel de problemă. Un fost funcţionar dintr-o structură specială a statului dezvăluia, în luna ianuarie, sub protecţia anonimatului, că a fost martor, în vara anului 2006, la ieşirea din ţară a celebrului Omar Hayssam.
Această sursă a lansat atunci o dublă ipoteză-şoc: Hayssam a plecat din România prin Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” (fost Otopeni) , iar înregistrările video ale ieşirii teroristului din ţară au ars într-un misterios… incendiu!
Scandalul mediatic după fuga lui Hayssam a fost atât de amplu, încât capete importante au căzut după ieşirea acestuia din ţară. Şefii serviciilor de informaţii dar şi procurorul general al României au fost nevoiţi să-şi dea demisia, în urma fugii din ţară a lui Hayssam.
Odată reîntors în arestul Poliţiei Române, Hayssam ar putea răspunde, în sfârşit, cu privire la felul în care a părăsit România. A fost într-adevăr pe acel vapor, a ieşit pe Aeroportul Otopeni sau pe la Vama din Giurgiu, o altă variantă vehiculată la un moment dat? De asemenea, sirianul ar putea oferi detalii preţioase despre persoanele care l-au ajutat pe Omar să plece din ţară.
De asemenea, odată ce Hayssam a reajuns în custodia Poliţiei din România, va putea fi elucidat şi misterul cancerului în metastază pentru care a fost operat sirianul şi care l-a ajutat să iasă din închisoare, pentru ca apoi să poată fugi din România. A fost sau nu bolnav, cu adevărat?
Chiar dacă probabil aceste amănunte nu vor putea fi aflate public prea curând, Hayssam va putea completa, de asemenea, şi ancheta răpirii jurnaliştilor din Irak, pentru că va da informaţii importante despre implicarea sa în acest caz, în faţa anchetatorilor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol, protagonistul unui nou scandal amoros! E acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Cum răspunde actorul și de ce a intervenit și fosta lui soție, Ioana Ginghină. Și Poliția e implicată!
Unica.ro

Ioana Băsescu a fost mereu discretă cu viața personală, însă acum primește o lovitură dură. Ce s-a aflat despre ea și  soțul ei care a avut probleme cu legea
Viva.ro
Ioana Băsescu a fost mereu discretă cu viața personală, însă acum primește o lovitură dură. Ce s-a aflat despre ea și soțul ei care a avut probleme cu legea
Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”
Libertateapentrufemei.ro
Încă un DIVORȚ în showbiz-ul românesc, al doilea pentru vedeta noastră. Se desparte după un an de căsnicie și doi copii: “Aș vrea să vă anunț public că...”
Mama directoarei de resurse umane de la Nordis, mai tare decât Laura Vicol: a scos de la bancomate peste 13 milioane lei
Adevarul.ro
Mama directoarei de resurse umane de la Nordis, mai tare decât Laura Vicol: a scos de la bancomate peste 13 milioane lei
EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„
Elle.ro
EXCLUSIV: Cornel Ilie, declarații emoționante decesul toboșarului trupei, Nicu Sârghea, la doar 48 de ani: „Pierderea lui Nicu a fost bruscă și șocantă„
VEȘTI PROASTE pentru PENSIONARI. Mii de oameni sunt afectați de această decizie neașteptată
Unica.ro
VEȘTI PROASTE pentru PENSIONARI. Mii de oameni sunt afectați de această decizie neașteptată
Domeniile în care patronii anunţă concedieri în acest an, "mai ales din segmentul de începător"
Observatornews.ro
Domeniile în care patronii anunţă concedieri în acest an, "mai ales din segmentul de începător"
Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate
HOROSCOP
Horoscop 7 februarie 2025. Berbec: Generozitatea față de ceilalți poate aduce beneficii neașteptate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI