Armata sud-correană a intrat de urgenţă în alertă după anunţul legat de decesul liderului nord-coreean, Kim Jong-il. Sud-coreenii au anunţat intensificarea supravegherii aeriene a graniţei dintre cele două state.
Potrivit oficialilor, deocamdată nu a fost sesizată nicio activitate neobişnuită la frontiera cu Coreea de Nord.
„Monitorizarea şi securitatea frontierelor au fost întărite. Suntem foarte atenţi la orice mişcare a armatei din Coreea de Nord. Toţi comandanţii sunt în alertă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.
Din punct de vedere tehnic, Coreea de Nord şi Coreea de Sud se află, în continuare, în război. Confictul militar din 1953, dintre cele două Corei, s-a încheiat atunci doar cu un armistiţiu, astfel încât, oficial vorbind, cele două ţări sunt, în continuare, în război.
Şi guvernul japonez a anunțat că se va reuni de urgenţă luni, în cadrul unor discuții pe teme de securitate, după anunţul privind moartea liderului nord-coreean.
Premierul nipon, Yoshihiko Noda, a anulat un discurs pe care urma să îl pronunţe la prânz, la Tokyo, şi a mers imediat la biroul său pentru a discuta cu principalii miniştri.
„Sunt la curent cu informaţia şi am dat instrucţiuni pentru a fi verificată”, a declarat el, citat de AFP.
La rândul lor, Statele Unite, au anunţat că monitorizează atent informaţiile legate de moartea preşedintelui nord-coreean Kim Jong-Il.
„Supraveghem de aproape informaţiile cu privire la moartea lui Kim Jong Il. Preşedintele (Barack Obama n.r.) a fost informat şi suntem în contact strâns cu aliaţii noştri din Coreea de Sud şi Japonia. Rămânem angajaţi în stabilitate în peninsula coreeana şi libertatea şi securitatea aliaţilor noştri”, a declarat Jay Carney.