„În lumea de astăzi, fie trebuie să fii puternic pentru a supravieţui, fie trebuie să te predai. Nu există cale de mijloc”, a declarat comandantul suprem al Gardienilor Revoluției, generalul-maior Hossein Salami.

„Un număr mare de rachete de croazieră au fost adăugate flotei navale a Gardienilor. Aceste noi rachete au (…) focoase extrem de explozive, sunt de nedetectat şi pot provoca daune extinse şi scufunda ţintele lor”, se arată într-un comunicat al Gardienilor Revoluţiei.

Marina Gardienilor Revoluției a declarat, la rândul său, într-un comunicat, că diferite tipuri de sisteme de rachete cu rază lungă şi medie de acţiune, precum şi drone de recunoaştere şi radare navale au intrat în dotarea flotei sale. „Aceste sisteme se numără printre cele mai moderne arme anti-suprafaţă şi sub suprafaţă din marine Gardienilor”, a susținut aceasta.

Televiziunea de stat de la Teheran a prezentat vineri câteva dintre aceste arme.

Marina a precizat că doar 210 din cele 2.654 de sisteme au fost prezentate, deoarece nu a fost posibil să se dezvăluie alte sisteme strategice din motive de securitate.

La aproape 20 de ani de la trecerea la „leul greu”, românii încă vorbesc în „milioane”. Specialist: „La francezi a durat mai mult decât la noi trecerea la noul franc”
Recomandări
La aproape 20 de ani de la trecerea la „leul greu”, românii încă vorbesc în „milioane”. Specialist: „La francezi a durat mai mult decât la noi trecerea la noul franc”

Acest anunț vine în contextul în care este aşteptat răspunsul Iranului în cazul asasinării liderului politic al mișcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Hanieh, ucis la Teheran într-o operațiune atribuită Israelului, notează Reuters.

Iranul are unul dintre cele mai mari programe de rachete din Orientul Mijlociu, considerând aceste arme drept o importantă forţă de descurajare şi de retorsiune împotriva SUA şi Israelului în caz de război.

Potrivit biroului directorului Serviciului Naţional de Informaţii al SUA, Iranul este înarmat cu cel mai mare număr de rachete balistice din regiune.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (11)

croco601   •   10.08.2024, 22:53

Acest comentariu a fost șters chiar de autor...

styx67   •   10.08.2024, 11:04

In traducere, prastii cu pietre si arcuri cu sageti :))

tomitan   •   10.08.2024, 10:35

Super! Stire de Radio Erevan .Israelul cu mai putin de 1 kg de explozibil le-a aruncat in aer coșmelia si a ucis teroristi in Iran .Culmea , cu explozibil nedetectat timp de 2 luni. Așa ca domnii gardieni sa-si bage rachetele in partea dorsală să vada daca sunt nedetedtabile sau nu. PS. In ' 90, cand Irak a invadat Kuweit-ul, Sadam se falea cu a cea de-a cincea armata din lume la vremea respectiva.Tot la fel precum Iranul , avea un corp de elita denumit " Garda Republicana" de care s-a ales praful dupa nici o luna de razboi.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Știrileprotv.ro
Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
FANATIK.RO
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
FANATIK.RO
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Observatornews.ro
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna
HOROSCOP
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI