În primul ei interviu televizat de la protestul de luni, Marina a spus că imaginile conflictului din Ucraina i-au trezit propriile amintiri din copilărie, din Cecenia, regiunea de sud sfâșiată de război după destrămarea Uniunii Sovietice.
„Nu mă simt absolut deloc o eroină… Chiar vreau să simt că acest sacrificiu nu a fost în zadar și că oamenii își vor deschide ochii. Cred în ceea ce am făcut, dar acum înţeleg amploarea problemelor cu care trebuie să mă confrunt. Bineînţeles, sunt extrem de îngrijorată pentru siguranţa mea”, a declarat pentru Reuters Marina.
De la începutul invaziei ruse, mii de ruși au fost reținuți după ce au ieșit în stradă pentru a protesta față de război.
Jurnalista Marina a mers însă și mai departe, intrând cu un banner împotriva războiului în timpul programului de știri, în prime time. Marina a mai spus că nu a vrut doar să protesteze împotriva războiului, ci să le transmită și un mesaj direct ruşilor.
„Nu mai fiţi zombi. Nu ascultaţi propaganda asta. Învăţaţi să analizaţi informaţia. Învăţaţi să căutaţi alte surse de informare, nu doar televiziunea rusă de stat”, a declarat jurnalista pentru Reuters.
A woman burst onto Russias main live evening newscast today with a sign that says:
— max seddon (@maxseddon) March 14, 2022
“Stop the war
Dont believe propaganda
Theyre lying to you”
And chanting: “Stop the war! No to war!”pic.twitter.com/pKVKZFVEM3
Moscova a înăsprit măsurile de la începutul invaziei, astfel că orice canal rusesc care folosește cuvintele „război”, „invazie” sau „atac” este blocat de autoritatea de reglementare a presei din țară pentru răspândirea de „informații în mod deliberat false despre acțiunile personalului militar rus” în Ucraina. Kremlinul continuă să numească invazia Ucrainei „o operațiune specială”.
În fața cenzurii Rusiei, mulți ruși au o altă perspectivă asupra conflictului din Ucraina.
„Cel mai rău este că atunci când ucrainenii sună rușii și rușii sună ucrainenii, există întotdeauna un conflict pentru că mass-media și propaganda ne-au despărțit și ne-au pus pe părți opuse ale baricadelor”, a spus Marina, pentru Reuters.
Marina a fost arestată imediat după protest și dusă la o secție de poliție de la Moscova. Ulterior, marți a anunțat, prin mai multe postări pe Twitter, că se află în arest la domiciliu. Marina a declarat pentru Reuters că a fost ținută într-o secție de poliție și interogată peste noapte și nu a avut acces la un avocat până în după-amiaza următoare, când a fost dusă în judecată și amendată cu 30.000 de ruble (280 de dolari).
În urma protestului ei, femeia riscă să fie urmărită penal în temeiul unei noi legislații care incriminează acțiunile ce discreditează armata rusă cu o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
Mamă a doi copii de 11 și 17 ani, Marina speră că nu va fi acuzată penal pentru protestul său.
„Dacă ajung să fac închisoare pentru ceea ce cred, atunci sper să fie o sentință minimă”, a spus ea.
Marina a spus că nu plănuiește să plece din Rusia.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina