Pacientul intr-un loc, iar medicul care-l trateaza, la mii de kilometri distanta. Acest lucru nu mai e o simpla scena de film, ci un sistem care va functiona in curand si in Romania, printr-un parteneriat cu SUA. „Prin acest program vom putea acorda asistenta medicala de urgenta pentru marinarii romani aflati in largul marii. Daca, de exemplu, exista situatii in care un marinar are un puseu de hipertensiune sau valori ingrijoratoare ale glicemiei, poate fi „consultat” de specialisti din Bucuresti. Acest program se poate aplica si in cazul locuitorilor din zonele izolate, cum ar fi Delta Dunarii”, a declarat ieri prof. Irinel Popescu, directorul stiintific al Institutului Clinic Fundeni din Bucuresti. Institutiile partenere in acest proiect sunt NASA, Agentia Spatiala Romana, Institutul Fundeni si Universitatea din statul american Virginia.
„Din tot acest lant al tehnicii de varf ne lipseste deocamdata doar robotul chirurgical. Speram sa gasim finantarea necesara pentru a-l achizitiona, el costand in jur de un milion de dolari. Pana atunci insa, cu ajutorul telemedicinei, intentionam sa facem, in cel mult o luna, o operatie in premiera in Romania, la care vor colabora, de peste Ocean, si specialisti americani”, a mai spus prof. Popescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News