Le Pen, care conduce partidul Frontul Național (FN) este cercetată de justiția franceză pentru publicarea pe Twitter, în decembrie  2015, imagini explicite cu niste execuții comise de militanții Statului Islamic, inclusiv decapitarea jurnalistului american, James Foley.

Votul de joi din plenul Parlamentului European confirmă o decizie preliminară luată marți de Comisia pentru afaceri juridice a PE privind ridicarea imunității parlamentare de care președinta Frontului Național (FN) francez beneficia în virtutea funcției de eurodeputat.

Odată cu ridicarea imunității, Marine Le Pen riscă să fie pusă sub acuzare. Acuzația care i se aduce este „publicarea de imagini violente” pentru care, dacă va fi găsită vinovată, ea este pasibilă de o pedeapsă de trei ani de închisoare și o amendă de 75.000 de euro.

Această măsură, cu efect imediat, nu vizează şi ancheta privind presupusele fraude comise cu fonduri ale Parlamentului European (PE), pentru care șefa de cabinet a candidatei la alegerile prezidențiale din Franța  a fost pusă sub acuzare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News