„Un embargo asupra gazelor nu se află încă pe masă și nu știu dacă va fi vreodată”, a declarat Mario Draghi, în cadrul unei conferințe de presă, ținută la finalul unei ședințe a guvernului italian.

Acesta a precizat că, în cazul în care fluxurile de gaze de la Moscova vor fi suspendate, Italia ar avea rezerve pentru a-și acoperi nevoile până la sfârșitul lunii octombrie.

Italia este puternic dependentă de Rusia în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze naturale, dar Draghi a declarat că, în cazul în care va apărea un consens la nivelul UE pentru a bloca importurile rusești de gaze, „vom fi perfect fericiți să ne conformăm”.

„(Embargoul asupra gazului rusesc, n.r.) nu este o ipoteză discutată în momentul de față, dar situația este în continuă schimbare”, a mai spus șeful guvernului de la Roma.

Italia importă 95% din gazul pe care îl consumă, din care aproximativ 40% provine din Rusia.

„Masacrele” din Ucraina „incită la adoptarea unor sancțiuni și mai severe”, a estimat Draghi. „Toate țările aliate se întreabă ce se poate face pentru a opri Rusia. (…) Urmărim ceea ce decide Uniunea Europeană” , a mai spus premierul italian.

Liderii Uniunii Europene discută în prezent ce sancțiuni suplimentare ar putea impune Rusiei, pentru a afecta efortul de război al Kremlinului. Printre propuneri se numără interzicerea importului de cărbune din Rusia, dar unii lideri europeni de rang înalt spun că trebuie interzise și importurile de petrol și gaze naturale.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

 
 

Urmărește-ne pe Google News