Fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, este internat într-o clinică de psihiatrie, în Italia: „Am o leziune la lobul frontal, medicii spun că e de când eram copil, de când am căzut în cap. Nu mă simt deloc bine, am momente când o iau razna”.

Am făcut aici și terapie cu magneți și cu electroșocuri. Din ce știu, problemele mele medicale nu pot fi tratate în România… Și nu aș vrea să sfârșesc într-un spital de nebuni.

Mario Iorgulescu:

„Nu pot pleca din clinică fără acordul tatălui meu, are tutelă totală acordată de statul italian”, a mai precizat Iorgulescu, care trăiește din banii primiți de la părinți.

Spune că regretă accidentul mortal pe care l-a provocat și susține că: „Am plâns un an și jumătate, în fiecare, zi, în hohote”. „Preferam să fiu la pârnaie, era mai simplu decât aici, dar să fiu sănătos. Aveam cu cine să vorbesc măcar, trecea timpul mai repede decât aici”, a mai declarat el în interviu.

„Îmi cer scuze familie victimei. Oamenii mai și greșesc”

A transmis apoi un mesaj pentru familia tânărului pe care l-a omorât în accident: „Nu am încercat să vorbesc vreodată cu familia victimei. Dar aș vrea să le transmit ceva, să îmi cer scuze! Vreau să le spun întâi condoleanțe. Chiar sunt sincer. Dar vreau să le spun că oamenii mai și greșesc. Aș vrea să dau timpul înapoi, nu aș mai face acea greșeală”.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Nu pot să dau timpul înapoi, dar pot să le fac o promisiune. Voi avea grijă de copiii lui, știu că este greu fără tată, nu le va lipsi nimic, niciodată, mă voi ocupa personal, eu și familia mea.

Mario Iorgulescu:

„Dacă vor să mă condamne, o să fac și închisoare. Dar nu cred că merit 20 de ani”

În privința procesului, a declarat: „Sper să se judece corect, să nu fiu judecat după nume sau după ce am făcut în trecut. Îmi asum acea greșeală, dacă vor să mă condamne, o să fac și închisoare. Dar nu cred că merit 20 de ani pentru acea greșeală pe care o regret. O viață e pierdută deja, sper să nu o nenorocească și pe o a doua”.

„Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, mai spune Iorgulescu, care e dat în urmărire de Poliția Română în 2020.

Pe numele lui au fost emise două mandate europene de arestare: primul, după ce, în mai 2020, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui preventivă în dosarul de omor; al doilea, pentru condamnarea definitivă la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la lipsire de libertate, pentru o faptă anterioară accidentului, decisă în aprilie anul trecut de Curtea de Apel Bucureşti. 

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Cum s-a produs loc accidentul

Pe 7 septembrie 2019, fiul lui Gino Iorgulescu a mers la o petrecere într-o localitate de lângă Bucureşti. Acolo, a început să se certe la telefon cu fosta lui prietenă, iar în jurul orei 3.00 dimineața s-a urcat la volan și a plecat spre București. Conducea o mașină primită cadou de la tatăl său, un Aston Martin model DBS, de 300.000 de euro. La intrarea în Capitală, având 143 km/h, după cum au stabilit anchetatorii, Iorgulescu jr a intrat pe contrasens şi a izbit frontal un alt autoturism. Acesta era condus de Daniel Vicol, 24 de ani, care a murit pe loc. El avea doi copii, de 4 luni, respectiv 7 ani, la acel moment.

Rănit în accident, Iorgulescu a fost dus la Spitalul Elias, unde i-au fost recoltate probe biologice. Testele de specialitate au arătat că se afla sub influenţa cocainei şi avea o alcoolemie de 1,96 g/l, de peste două ori mai mare decât valoarea de la care fapta e pedepsită de legea penală.  

În septembrie 2019, imediat după accidentul mortal provocat de el, Mario Iorgulescu a fost transferat de părinții lui în Italia și internat într-o clinică.

În această vară, Curtea de Apel din Milano a respins cererea de extrădare a lui Mario Iorgulescu, deoarece starea lui psihică „este de natură să împiedice participarea conștientă la proces într-un mod ireversibil”, au precizat magistrații italieni. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (9)

Uncetatean37   •   16.11.2022, 12:48

Mister Gino senior, poarta toata partea de vina ptr tot ce s a intamplat….”dc stii ca fii-tu, are probleme cu drogurile si cu bautura, cat de irealist sau total fara nici o gandire rationala, poti fi ca sa i dai unui om cu probleme psihice(omul a mai avut episoade psihotice si inainte de accident) un asemenea bolid?” Multi oameni din fotbal au vazut “episoade” ale acestei creaturi…(mario) si multi oameni s au intrebat, cum de conduce un bolid de forta unui aston martin, un asememea om, cu asemenea probleme psihice vizibile, ptr orice om normal…fara studii de specialitate in domeniu. Da, evaluarea psihologica a lui ca si sofer a “girat-o” tot taticul? Ca dc a girat o el, atunci l as pune pe el, in boxa acuzatilor. Si cum de Romania e singura tara din Europa unde se intampla ca infractorii dupa ce comit adevarate carnagii, pleaca de sub nasul autoritatilor sub diverse pretexte…unele mai “deplasate”, decat altele?! Legea ar trebui sa fie lege ptr toata lumea, nu discretionar sau in functie de portofel…..in anglia dc cauza un asememea carnagiu…nu interesa pe nimeni, cat de gros, are taticu portofelul…

firi   •   16.11.2022, 10:17

DE CE NU FACE TOLONTAN UN REPORTAJ DE LA CLINICA DIN ITALIA ??? L ar prinde cu minciuna instant...ca merge la club saptamanal beizadeaua care a ucis drogat si acum ne prosteste n fata cu vorbe de la avocati.Roaga te ca tactu sa nu faca vreu infarct ,(FOARTE POSIBIL DEALTFEL AVIND IN VEDERE CELE 150 KILOGRAME PLUS ...KARMA) ca atunci faci 20 de ani la rahova. DE CE TI E FRICA NU SCAPI MARINE !

paulono   •   16.11.2022, 02:35

Hai sa privim faptele si din alta perspectiva : tanarul care a fost victima accidentului ar fi condus sub influenta , cu viteza nebuna ,si l-ar fi ucis pe fiul lui Iorgulescu ! Ce ar fi urmat ? Credeti ca ar fi ajuns acest tanar la clinici dubioase din Italia , cu traume psihice...etc in imposibilitate de repatriere... Cred ca in acest caz ar fi urmat doliu national ,inmormantare televizata , emisiuni tv de comemorare... Acum Iorgulescu jr. , acest filfizon da declaratii lacrimogene puse in gura lui de avocati si in plus mai spune ca in copilarie a cazut in cap !!! Cand a cerut carnet de conducere , a declarat ca e cazut in cap ? Totul pare un circ neverosimil !!!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI