Mario și Marius au fost colegi în atac la începutul anilor
2000, când, antrenați de Ladislau Boloni, aduceau titlul de campioană în
vitrina lui Sporting Lisabona. Pe vremea aia, Cristiano Ronaldo era doar un
puști, care se uita la cei doi ca la niște zei!
Jardel a mai câștigat și Supercupa Europei în tricoul lui
Galatasaray, împotriva lui Real Madrid, cu Mircea Lucescu antrenor și cu Gică
Hagi și Gică Popescu coechipieri.
La începutul anilor 2000, adus de ”Săgeată” Niculae,
Super-Mario a fost de mai multe ori la București.
N-a ratat niciunul dintre cluburile și restaurantele de fițe
ale Capitalei și chiar a ajuns în refrenele maneliștilor, care-l îndrăgeau
pentru felul său de a se distrs!
Între timp, situația s-a schimbat în privința lui Jardel, care alături de familie a luat-o pe calea religiei și-și povățuiește fanii, și prin intermediul social media, să facă la fel.
Sud-americanul se va reîntâlni cu fanii din România pe 22
iunie într-un meci al fostelor glorii internaționale.
„Cristiano Ronaldo e greu de adus momentan. Poate după
ce se lasă l-aş putea aduce. Momentan, nu cred că are timp să respire. Jardel,
în schimb, s-a lăsat de foarte mult timp, a fost mai uşor să îl aduc din
Brazilia. Mai ales că am amintiri plăcute cu el de la Sporting Lisabona. Este
un super jucător, pe care l-a antrenat chiar nea Mircea Lucescu la Galatasaray,
când a câştigat Supercupa Europei. Va fi un spectacol fotbalistic, cu nume
mari. În afară de Jardel, mai sunt şi jucători de prin ţară, care au fost la
echipa naţională şi la alte formaţii puternice din România”, a povestit Marius
Niculae.
10 meciuri și un gol are Jardel pentru naționala Braziliei
2 Ghete de Aur are Mario și tot de atâtea ori a fost desemnat cel mai bun marcator din sezoanele Champions League