Comitetul Nobel a decis să-i acorde premiul pentru literatură pe 2010 scriitorului peruan Mario Vargas Llosa, în vârstă de 74 de ani, pentru „cartografierea structurilor puterii, pentru descrierile sale pătrunzătoare care vorbesc despre rezistenţa individului, revolta şi eşecul său”.

Scriitorul are peste 30  de romane, piese şi eseuri. Printre cele mai cunoscute cărţi ale lui Mario Vargas Llosa se numără: „Oraşul şi câinii”, „Conversaţie la catedrală”, „Casa Verde”, „Pantaleon şi vizitatoarele”, „Mătuşa Julia şi condeierul”, „Războiul sfârşitului lumii”, „Istoria lui Mayta”, „Cine l-a ucis pe Palomino Molero?”, „Povestaşul”, „Elogiu mamei vitrege”, „Lituma în Anzi”, „Peştele în apă”, „Caietele lui Don Rigoberto”,”Paradisul de după colţ”, „Rătăcirile fetei nesăbuite” etc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News