ComenteazăAu trecut 13 luni de la un atac care a răscolit sufletul României. 13 luni în care o fată în prag de majorat a supraviețuit încercării de omor din partea unui individ eliberat condiționat, a stat două săptămâni în comă în România, s-a recuperat în Germania și acum învață pentru bacalaureatul la română înainte să plece din nou la tratament, unde va avea grijă, la rându-i, de o fetiță arsă, din Sibiu.
„Nu s-au uitat niciodată ciudat la mine”
Măriuca vrea să deschidem discuția cu ceva obișnuit, lipsit de miros de medicamente, cum ar fi faptul că vine Bac-ul peste ea și mai are doar două săptămâni de învățat. „Asta mi-a plăcut la nemți, când am fost la tratament. Normalitatea. Nu s-au uitat niciodată ciudat la mine, cum se uită lumea aici”, povestește, în vreme ce se împinge-n palme în patul ei din București.
Camera în care stă e închiriată din donații inițiate de mai mulți aparținători și supraviețuitori din Colectiv. Inițiatorul a fost Narcis Hogea, tatăl lui Alex, băiatul de vârsta Măriucăi mort la o lună după catastrofa din 2015 – povestea sa aici și aici.
De aici, din centru, ea ajunge în Parcul Grădina Icoanei sau la Universitate, unde-i place să iasă când nu e foarte cald. Sau frig. Oricare dintre extreme.
„Asta a fost prima ciudățenie în Germania. Nu înțelegeam de ce eu nu mai pot de frig și ei tot «cald, cald». După am înțeles că la ei «kalt» e frig”. Nu poți spune că râde, căci discursul ei întreg e ca un râs stânjenit și continuu, întrerupt doar de întrebări.
Are grijă să-și întrerupă și ea discursul, însă mereu e o reacție cu tâlc. „Ce să fac, nu mai ieșisem până atunci din țară. Mi-aș fi dorit să fie altfel, dar atâta s-a putut!”.
O zi și un nume de uitat
În 12 iunie 2020, Măriuca era în casă cu bunica și cu fratele ei, când criminalul recidivist Ion Turnagiu, eliberat condiționat în 2020, a intrat peste ele. În casa din Dârvari, sat aruncat în câmpia nesfârșită dintre Drobeta și Calafat, el i-a dat foc fetei.
Tatăl, mai mereu plecat în străinătate la muncă, era și el prin apropiere, dar nimic nu l-a oprit pe Turnagiu.
Fata ne asigură că nu o mai afectează să vorbim despre moment ori atacator. După atac, a stat două săptămâni în comă, a ajuns la București, medicii au tratat-o și s-a refăcut miraculos la „Grigore Alexandrescu”, apoi a ajuns la Bad Klosterlausnitz, în Germania, la recuperare.
Două vorbe despre criminalul comandat pe viață după ce ucisese 4 persoane, printre care o femeie gravidă, scăpat și apoi hotărât să mai facă o victimă. Doar două vorbe, nu mai mult, chiar dacă Măriuca bravează.
„Îl știam din sat, de când a venit acolo. Eram prieteni de familie cu cel care i-a dat casa în care stătea. Prin ăla l-am cunoscut”, îl descrie sumar pe Turnagiu, despre care spune că n-a dat niciodată semne că ar face un astfel de gest.
Turnagiu avea să se sinucidă, brusc, în arest. Numele lui nu mai apare în discuție.
O durere de genunchi
„Am fost conștientă până am ajuns la spital la Severin. M-au întrebat ce am pățit. Le-am zis ce și apoi m-am trezit peste două săptămâni”, face ochii mari Măriuca.
Ochii mari aveau să-i fie simbol la București, unde a fost transferată cu 90% arsuri pe corp și 15% pe căile respiratorii. Doctorii și asistentele îi remarcau ochii mari și, peste luni, o sprânceană jucăușă, care amuza și încuraja corpul medical în cursa tensionată pentru viața pacientei. Practic, era arsă toată, mai puțin fața, de la buze în sus.
Ochi mari avea să facă și când s-a trezit la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală, ea crezând că „sunt la spital în Turnu Severin”. „Mă durea foarte tare genunchiul drept și nu înțelegeam de ce nu vine tati după mine!”.
Fusta creață
Își amintește nu doar lupta medicilor, ci și a ei. Era însă o acțiune comună, la care participau de la rude la prieteni și de la infirmiere la brancardieri.
La „Grigore” m-am împrietenit cu toată lumea, au fost foarte buni. Dacă nu erau ei, nu mai ajungeam în Germania.
Măriuca:
În august, una dintre infirmiere i-a ridicat moralul cu o singură melodie. „Am o fustă creață”, se distrează și acum tânăra. O melodie jucăușă, cu versuri naive și reușită de 100% în zile toride.
Însă personalul medical n-a fost singur. În jurul Măriucăi s-au adunat și mai mulți supraviețuitori sau rude ale celor care s-au stins în Colectiv. Narcis Hogea, Mihai Grecea, omul care a filmat concertul, Bogdan Moleșag, toboșar și operator Prima TV în momentul tragediei.
Ei au început o strângere de fonduri care a mers în paralel cu lucrarea medicilor. Pentru că „medicii de la «Grigore Alexandrescu» au făcut minuni”, spuneau, în noiembrie 2020, supraviețuitorii Colectiv, implicați activ în soarta multor victime cu arsuri post-2015.
Mesajul, înghețata și somnul din ambulanță
Pe pereții apartamentului sunt lipite fundițe pe care-s scrise, cu markere de culori diferite, diverse mesaje. „Urmează-ți visele, Măriuca!” sau „Be Happy!”, scrise de ei, prietenii din Colectiv.
„A venit și bunica să scrie. Știți ce a scris? Și-a scris numele!”, se hăhăie Maria, numele fără diminutiv. „Măriuca” i-a zis doctorița de la „Grigore Alexandrescu”. Și așa i-a rămas numele, ca la o a doua naștere.
Doamna mea doctor, ca să stau cuminte la pansamente, fără anestezie, îmi aducea înghețată. Îmi plac multe, dar atunci voiam doar una de fructe și să fie foarte rece, pentru că era caniculă. Și eu, cu atâtea pansamente…
Măriuca:
Doctorul Iulia Nacea și asistentul maternal Georgeta Ciobanu au fost cele care, când s-a dus căldura, au însoțit-o la ambulanța care avea s-o transporte în Germania. Pentru Măriuca, aventura trecea hotarul. L-a trecut dormind aproape tot drumul.
Bunica și Cristina
În Germania, pe lângă tratament, și-a făcut prieteni. A cunoscut o altă supraviețuitoare Colectiv, Adina Apostol, și pe pompierul Mihai Sfetcu, un mare ars, căruia statul român avea să-i plătească tratamentul în străinătate.
A avut și prieteni germani. Îi știe și acum pe nume. Le știe. „E o fată Birte, una Lena, una Nancy. Mai sunt și câțiva băieți, dar am uitat cum îi cheamă. Au niște nume ciudate!”.
Măriuca avea voie să iasă cu prietenii până la ora stingerii, după ce i se făcea tratamentul. Nu s-a atașat de mâncarea germană. Îi lipseau mai multe feluri și, în principal, înghețata din România. Așa că a revenit în țară când a venit timp de înghețată, în miez de primăvară, la Paștele din 2021.
Când a apărut, bunica ei a avut un șoc. „Nu m-a recunoscut. Credea că sunt altcineva, o vecină”. A rămas șocată mai multe zile. Își răsucește părul șaten cu șuvițe blonde și mai aruncă un zâmbet.
N-a stat mult la Dârvari și a sosit în Capitală, unde s-a revăzut cu prietenii ei la plimbări cu trotineta prin Herăstrău și Parcul Tineretului. În afară de seniori, are și o prietenă mult mai mică decât ea. Cristina, din Sibiu. Însă relația lor n-a fost apropiată de la început.
„Îi era frică că o să i-o fur pe mama ei. Avea doar 13 ani, a făcut între timp 14 ani la spital. Se supăra pe mine, îmi zicea să plec, apoi trimitea doamnele asistente să vin la ea!”.
Cristina și Măriuca vor merge la toamnă la tratament în Germania. Dacă Măriuca revine, pentru Cristina va fi prima oară.
Mesajele necitite
Cristina este și primul copil pe care Măriuca îl asistă și îl încurajează. Pentru că următorul nivel e cel în care va ajuta copiii cu arsuri. Vrea să devină fie psiholog pe traumă, fie asistent pentru minorii care trec prin ce-a trecut ea.
„Ori să devin psiholog pe traumă, să lucrez într-un spital cu copii arși, sau să fiu asistentă, am mai multe variante. Îmi place pentru că s-au implicat și alți oameni care profesează în asta și m-au ajutat foarte mult, conta foarte mult când venea doamna psiholog să vorbesc cu dânsa. Și e o singură doamnă la 50 de copii. Și e foarte greu”, e părerea ei.
Până atunci, trebuie să treacă însă de un bacalaureat. Prima dată, proba la română pe care o dă la mijlocul lui august. Spune că nu are emoții, însă are o jenă că nu a învățat foarte mult. E sigură însă că primele două părți le va face perfect.
Scuze, nu are o jenă. Are două. Ziua ei pică fix în duminica de dinainte. Are însă o consolare. Va da Bac-ul la Turnu-Severin și „o să fiu cu toți prietenii cu o zi înainte. Știi câte mesaje aveam pe Facebook când am redeschis telefonul după câteva luni?”.
Nu știm. Nu știe nici ea, nu le-a numărat. Unele mesaje au rămas necitite până în ziua de azi.
Clanța
Măriuca ne însoțește până la Teatrul Național. Țopăie pe scările dinspre Ministerul Agriculturii și ne face cu ochiul în soarele cald care se lipește de lateralul clădirii. Când face cu ochiul, sprânceana jucăușă se ridică și ea.
Azi are un motiv suplimentar de bucurie: fratele ei a făcut 18 ani. L-a scos din centrul de plasament unde intrase după ce ea fusese incendiată. El s-a dus la muncă în Franța, unde lucrează și tatăl lor. „Lucrează la «moțuri», rupe niște chestii de la porumb. El zice că-i place. Dar, la cum îl cunosc, cred că minte”, e categorică Măriuca.
Bunica e tot la Dârvari, dar autoritățile n-au mai avut încredere în ea după ce nepoata a fost atacată în camera alăturată. Când era în comă, Măriuca și-a visat mereu familia. A vorbit despre visele ei cu Mihai Grecea, care a stat și el în comă după Colectiv.
Însă Măriuca mai avea un vis care se repeta.
„Când era să merg la operație, era așa de frig, foarte multă zăpadă. Mi-am dat seama după că eram la operații. Și apoi, după operații, ieșea soarele. Și era acolo o casă. Mereu. Și mereu încercam să pun mâna pe clanță, însă picam tot timpul jos când puneam mâna pe ușă”.
Când o lăsăm pe Măriuca la apartamentul de lângă Piața Rosetti, ne mai zâmbește, pentru ultima oară, din fața ușii.
Măriuca pune mâna pe clanță și o împinge. Ușa se deschide, iar Măriuca nu cade.
Măriuca merge mai departe.