Imaginile sfâșietoare au fost postate pe YouTube de către Batalionul Azov, o unitate a forțelor armate ucrainene, care a precizat că imaginile au fost filmate în vasta rețea de tuneluri de sub combinatul Azovstal.

După neîntrerupte bombardamente aeriene și de pe mare, trupele ruse au preluat controlul asupra a ceea ce a mai rămas din restul orașului. Cândva un port înfloritor și un loc de vacanță îndrăgit la Marea Neagră, o mare parte din Mariupol se află acum în ruine. Uzina siderurgică este ultimul adăpost rămas pentru sutele de soldați și civili încă blocați în oraș.

Într-un clip publicat săptămâna trecută, un băiețel cu obrajii palizi a făcut o pledoarie sfâșietoare pentru asigurarea unei căi de ieșire din combinat.

„Vreau să ies de aici și să văd soarele. Suntem aici de două luni și vreau să văd soarele”, a spus el. „Când ne vor reconstrui casele, vom putea trăi în pace. Lăsați Ucraina să câștige acest război, pentru că Ucraina este casa noastră dragă”, a mai spus băiețelul.

Se pare însă că există din ce în ce mai puține șanse de salvare a acestora.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că Rusia refuză să ajute la salvarea populației din Mariupol și arată „o lipsă absolută de dorință de a discuta”.

Videoclipurile distribuite pe rețelele de socializare de către Regimentul Azov, care sunt însoțite de cereri de ajutor, dau o idee clară despre situația disperată în care se află locuitorii din Mariupol rămași în urmă. În absența de pe teren a jurnaliștilor – o echipă a agenției The Associated Press, singura instituție occidentală de presă care a relatat din oraș, a plecat în martie – și aproape fără internet sau servicii de telefonie mobilă, imaginile video publicate de regimentul Azov pe canalele de socializare sunt printre puținele ferestre către situația dificilă a oamenilor blocați în uzină.

Joi, oficialii ucraineni au anunțat că Rusia a efectuat atacuri aeriene asupra unui spital de campanie din cadrul combinatului. Primarul din Mariupol, Vadim Boichenko, a declarat că peste 600 de persoane au fost rănite în bombardament. Atacul a reînnoit apelurile Organizației Națiunilor Unite pentru deschiderea unor coridoare umanitare către oraș.

Secretarul general al ONU, António Guterres, vorbind alături de Zelenski într-o conferință de presă la Kiev, a declarat joi că orașul asediat este o „criză în interiorul altei crize” și că oamenii blocați acolo au nevoie disperată de ajutor. Potrivit lui Guterres, președintele rus Vladimir Putin și-a dat acordul de principiu pentru implicarea ONU și a Comitetului Internațional al Crucii Roșii în evacuarea civililor de la Azovstal. Dar până acum, aceste coridoare nu au devenit realitate. Săptămâna trecută, Putin i-a spus ministrului apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, că uzina ar trebui să fie izolată și nu luată cu asalt.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Imaginile și fotografiile publicate vineri de regimentul Azov arată scene care sunt descrise ca fiind urmările atacului asupra spitalului improvizat din uzină. CNN notează că nu a putut verifica în mod independent locația înregistrărilor video.

Un comandant al regimentului Azov, din interiorul complexului siderurgic Azovstal, a declarat vineri pentru postul american că mai mulți copii cu vârste cuprinse între 4 luni și 16 ani au fost prinși înăuntru – unii în pivnițe și buncăre, la care nu se poate ajunge pentru că au fost acoperite de dărâmături.

„Nu știm dacă oamenii de acolo sunt în viață sau nu”, a spus acesta.

Regimentul Azov a fost format inițial în 2014, sub numele de Batalionul Azov, pentru a apăra Mariupolul de atacul separatiștilor susținuți de Rusia. Când a fost creat, era cunoscut pentru faptul că avea membri cu înclinații naționaliste și neonaziste, pe care Moscova le-a invocat pentru a-și justifica războiul. Dar, de când regimentul a fost integrat în armata ucraineană, analiștii și oficialii ucraineni spun că batalionul s-a reformat. Unitatea a jucat un rol major în apărarea orașului în ultimele săptămâni, iar soldații săi au cerut în mod repetat evacuarea civililor blocați în interiorul combinatului Azovstal.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI