Înregistrarea video a fost filmată la bordul unui elicopter Mi-8 și arată cum aeronava zboară la joasă înălțime, pentru a evita sistemele de radar și antiaeriene rusești, peste o câmpie și apoi de-a lungul țărmului Mariupolului, pentru ca apoi membrii echipajului să descarce proviziile.
Un canal de pe rețelele de socializare apropiat de serviciile de informații din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, care a distribuit înregistrarea video, a precizat că misiunile au fost efectuate de forțele speciale ucrainene.
„Această operațiune specială unică a fost efectuată de specialiștii Direcției principale de informații a Ministerului Apărării și ai Regimentului Azov. 16 elicoptere militare Mi-8 încărcate cu echipamentul necesar au zburat spre apărătorii din Mariupol blocați de Rusia pe (teritoriul uzinei) Azovstal”, scrie publicația Dnepr Express, care, de asemenea, a publicat imaginile.
„Au fost 7 astfel de misiuni în total. De fiecare dată, elicopterele au livrat cu succes alimente, apă potabilă, medicamente și muniții apărătorilor orașului, la o distanță de peste 100 de kilometri (de zonele controlate de ucraineni)”, menționează jurnaliștii de la Dnepr Express.
Într-una din misiuni, 72 de luptători ai regimentului Azov au fost aduși acolo cu elicopterul, aceștia întărind unitatea deja aflată la Azovstal. Fiecare astfel de zbor a fost însoțit de luptători ai Direcției Principale de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării.
„Cât de periculoase au fost astfel de zboruri este evidențiat de faptul că la întoarcere, în timpul celei de-a cincea și a șaptea misiuni, două elicoptere au fost doborâte. De asemenea, inamicul a distrus bordul de căutare și salvare, care a zburat pentru a salva echipajul unuia dintre elicopterele doborâte”, mai scrie publicația citată.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a referit, pe data de 20 mai, la aceste misiuni secrete de aprovizionare.
„Din păcate, un număr mare de oameni au murit – piloții noștri. Oameni de un eroism absolut, care știau că este dificil, că este aproape imposibil să zboare la Azovstal și să aducă acolo medicamente, alimente, apă, să ridice trupurile răniților”, a afirmat, la acel moment, liderul ucrainean.
„Se întâmplau o mulțime de lucruri pe care nimeni nu le putea comenta oficial. Nu existau coridoare aeriene către Azovstal din cauza puternicei apărări aeriene desfășurate de Rusia”, a precizat Zelenski.
Liderul de la Kiev a adăugat că „am pierdut o mulțime de piloți”, care au efectuat zboruri spre uriașul complex industrial din Mariupol.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia