Avocatul Eugen Iordăchescu a vorbit, astăzi, la „Adriana Nedelea LA FIX” despre transferul în România al clientului său Marius Balo, arestat în China.
„Meritele aparțin autorităților române, care – în baza relațiilor dintre cele două state – s-a ajuns la această înțelegere”, a spus avocatul lui Marius Balo, Eugen Iordăchescu, cel care a precizat că un rol important l-a avut și presa.
„Eu cred că și datorită rolului pe care instituțiile mediatice l-au avut în promovarea situației lui Marius… s-a ajuns într-un final la această măsură de transfer a lui în România”, a spus acesta.
Cât privește detaliile transferului, avocatul lui Marius Balo a afirmat că „din datele pe care le deține, probabil în 2-3 săptămâni va fi adus în țară și va fi încarcerat la Penitecniarul Rahova”. Ulterior, se va încerca eliberarea sa condiționată.
„Nu se pune problema de o micșorare a pedepsei, pentru că decizia este definitivă”, a spus avocatul.
El își dorea foarte mult să ajungă în țară, să își continue pedeapsa în România. Pentru el, era cel mai important obiectiv să își vadă țara.
Avocatul lui Marius Balo, despre transferul clientului său:
Cum a fost posibil transferul lui Marius Balo în România
Ministerul Justiției a corespondat cu omologii chinezi pentru obținerea documentației de transfer și a sesizat autoritățile judiciare române în vederea recunoașterii pedepsei aplicate de instanțele chineze.
La data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoașterea și transferarea lui Marius Balo, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare.
Hotărârea Curții de Apel Cluj a reprezentat acordul autorităților române privind transferarea acestuia.
În urma acestei decizii, Ministerul Justiției a obținut de la autoritățile chineze acordul de transferare, urmând ca partea română să întreprindă demersuri pentru aducerea în țară a lui Marius Balo, în cel mai scurt timp.
Clujeanul Marius Balo, acum în vârstă de 38 de ani, s-a stabilit în China în 2010 și a lucrat ca expert străin și ca profesor de engleză, după cum a mărturisit, în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang Beijing.
Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing.
În 2014, pe 28 martie, profesorul a fost arestat, după ce ar fi primit de la un cetăţean chinez 80 de dolari dintr-o infracţiune.
Închis într-un penitenciar de maximă siguranță În 2016, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce a recunoscut fapta, și a fost închis într-un penitenciar de maximă siguranță din Shanghai.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro