Acum, rata inflației este de 15%. Potrivit legii, inflația de referință luată în calcul pentru creșterea pensiilor trebuie să fie cea din 2021, adică un procent de 5,1%.

„Dacă ne-am uita în litera legii, ar trebui să majorăm pensiile cu rata inflației din 2021. Nu o să procedăm însă așa, suntem pe ultima fază, cu ultimele calcule, și, în momentul în care vom ajunge la o soluție, cu siguranță liderii coaliției o vor anunța în termenul cel mai scurt”, a spus Marius Budăi.

Ministrul Muncii a adăugat că, indiferent care va fi decizia din coaliție, nicio majorare a pensiilor nu va spori puterea de cumpărare a românilor, ci, în cel mai fericit caz, doar o va menține.

„Eu am spus-o foarte clar în ședințele coaliției, o majorare cu doar 5%, plus majorarea de la început de an, cea de 10%, nu ar crea nici măcar o apărare. O spun cu mâhnire, decizia pe care o vom lua va veni în sprijinul seniorilor doar pentru a menține puterea de cumpărare, pentru că nu putem vorbi nicidecum, în aceste momente, de creșterea puterii de cumpărare”, a conchis Budăi.

Pensiile sub 3.000 de lei ar putea fi scutite de impozit

Totuși, o altă majorare a pensiilor s-ar putea decide în perioada următoare. Potrivit informațiilor Libertatea, în coaliție urmează să se reia discuțiile privind creșterea plafonului de la care pensiile nu vor mai fi impozitate.

Concret, cine are acum pensia sub 3.000 de lei ar putea să nu mai plătească impozitul de 10%, iar acest lucru ar aduce un spor lunar de aproximativ 100 de lei pentru fiecare pensionar. Dacă măsura va fi adoptată în coaliție, cel mai probabil va intra în vigoare din 2023. În acest moment, doar pensionarii care au sub 2.000 de lei lunar nu plătesc impozit.

4,3 milioane de români

au pensii lunare sub 3.000 de lei, în timp ce 3,3 milioane de români au sub 2.000 de lei.

Urmărește-ne pe Google News