De asemenea, judecătorii au interzis și unele drepturi, pentru falsificarea diplomei de studii.
De asemenea, instanța a mai decis “desființarea totală a înscrisului falsificat, respectiv a Diplomei de inginer seria D nr. 0286614, aparent emisă de Universitatea Politehnica București, inclusiv a oricăror copii identificate ale acesteia”.
Marius Dănuț Carașol și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Universitatea Politehnica din București a răspuns, pentru Edupedu.ro, următoarele: “Persoana menționată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”.
Carașol nu și-a falsificat, însă, doar CV-ul, ci și diploma sa de inginer.
Carașol a fost trimis în judecată în decembrie 2019, după ce în noiembrie fusese reținut de procurori pentru modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic, prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau, nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză.
Marius Dănuț Carașol a fost revocat în septembrie atât din funcția de președinte al companiei Transelectrica, cât și din poziția de membru al directoratului Transelectrica, de către Consiliul de Supraveghere al companiei.
Dănuț
Carasol este acuzat că a folosit documente false care atestau studiile necesare
pentru angajarea în companie. Decizia nu este definitivă, potrivit Mediafax.
Marius
Carasol a fost revocat în luna septembrie din funcțiile de președinte al
Transelectrica și poziția de membru al directoratului companiei.
În decembrie, el a fost trimis în judecată în stare de arest
preventiv pentru uz de fals, în legătură cu diplomă de inginer seria D nr.
0286614 depusă la cererea de angajare la General Electro Proexim, uz de fals,
în legătură cu același document depus la cererea de angajare la Compania Națională
de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SĂ, și înșelăciune (parte
civilă – Transelectrica).