UPDATE ora 16.50 | Partidul Social Democrat a decis în ședința Consiliului Politic Național să îl propună pe Florin Spătaru, în prezent director Resurse Umane în cadrul Şantierului Naval Mangalia, pentru funcția de ministru al Economiei, în locul lui Marius Humelnicu.

Totodată, Sorin Grindeanu a fost votat în unanimitate vicepremier, în aceeași ședință a PSD.


Social-democrații vor face o altă propunere pentru portofoliul de la Economie, după ce Marius Humelnicu, propus de filiala PSD Galaţi, a decis să se retragă.

Anunțul oficial făcut de Humelnicu a venit la scurt timp după ce surse din partid au declarat pentru Libertatea că social-democrații au decis să-i retragă sprijinul.

„Am decis să renunț la nominalizarea pentru funcția de ministru al Economiei din motive personale și să continui să sprijin îndeplinirea Programului de guvernare din Parlament. Vreau să le mulțumesc colegilor mei din organizația PSD Galați pentru onoarea de a mă propune în funcția de ministru al Economiei și colegilor mei din partid”, a transmis Marius Humelnicu.

Marius Humelnicu, 44 de ani, în prezent senator PSD, a fost fotbalist până în 2007, city manager în Galați și secretar de stat în Ministrul Transporturilor. El a jucat un singur meci întreg în Liga 1 și acela suspect de blat, după cum scria presa sportivă, în 2000.

Lista Cabinetului Ciucă va fi depusă la ora 18.00 la Camera Deputaților, pentru a se respecta calendarul agreat de cele trei partide din coaliţie de a da votul final pe Executiv joi, 25 noiembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News