Tehnicianul de 50 de ani se afla la un semafor din Cluj-Napoca, iar, în momentul în care a vrut să vireze la dreapta, a fost lovit de un troleibuz.

Potrivit Ziar De Cluj, vina i-ar aparține antrenorului campioanei României, întrucât acesta s-ar fi încadrat pe banda greșită, destinată strict mijloacelor de transport în comun.

„Eu eram pe prima bandă și respectivul m-a acroșat. Nu este vina mea! Nu vreau să dezvolt subiectul mai mult, întrucât nu vreau să fac rău nimănui”, a declarat Marius Șumudică, pentru Gazeta Sporturilor.

După incident, Șumudică ar fi coborât din mașină și ar fi purtat o discuție amiabilă cu șoferul autobuzului.

FOTO: Facebook

Apoi antrenorul și-ar fi continuat drumul, dar nu înainte de a merge puțin timp pe contrasens pentru a se putea reîncadra în trafic.

Pagubele par a fi minore, bara-spate și stopul din stânga a mașinii antrenorului au fost afectate, informează Digi Sport.

Marius Șumudică a suferit un accident rutier și în 2017, pe vremea când o antrena pe Astra Giurgiu. Atunci, antrenorul a fost implicat într-un accident în București, în zona Doamna Ghica.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News